Rătăcit, de negăsit!

depresie-1Nu va ţineţi de cuvânt, sunteţi nişte ipocriţi.

Mă sunaţi, mă chemaţi, a doua zi vă prefaceţi că nu mă ştiţi.

Eu vă recomand să mai şi citiţi vreo două file din viaţă,

că nu sunt curva voastra, fata cu pleata creaţă!

Cu aceste versuri îmi încep frustrarea care m-a cuprins fix acum. Şi când iubita nu răspunde la telefon din motive necunoscute, pula mea, prietena ta cea mai bună n-are cartela deci nici pe ea n-am cum s-o contactez, prietenul ăla care te-ajuta la nevoie nu „se epsista” (generic spus nu e pe aproape,  sau nu e deloc, sau chiar poate nu există) nu rămâne decât să te îmbeţi până uiţi de tine (în cazul meu, până uit de mine). Da’ nici aia n-o pot face ca n-am cu cine. Cine sare în ajutorul meu? Blogu’! Şi evident oamenii care citesc ce scriu pe el. Sau mai bine ăia care cică „like” my posts, da’ ei defapt apreciaza fără să citească. Ca pe facebook. Mai bine nu mai faceţi asta că sunteţi rataţi. Zău…

În cameră, cu un show de panaramă la televizor care nici măcar nu mă amuză, mai devreme fumând o ţigară…pe scară… Singur, alone bla bla bla, ca de obicei. Exact tipu’ din descrierea de la despre noi „singur pe lume de când mă ştiu […] dorm pe unde-apuc”. Da’ asta nu mai e demult noapte perfectă, că nu vin dintr-un club, vin de la facultate unde sunt futut non-stop, luat la mişto şi aşa mai departe. Plictisit, sictirit, cu înjurături în gând, probabil o să mă bag în pat şi o să citesc ceva sau poate o să mă bag la un film pe telefon, căci e singurul lucru care mi-a mai rămas de făcut ca să nu înnebunesc de tot. Şi dimineaţa mă trezesc din nou, şi-mi bag pula în tot ce mi-am promis aseară. Exact ca tipu’ asta:

http://www.youtube.com/watch?v=CoCNz3-i9to

Simple cuvinte

Şi mă durea în piept. Poate era 576065_581939401817433_2073396130_n_large
Îngerul meu trist cuibărit în mine
Se lupta să nu mă piardă să mă’ndrume
Spre lumină..
Nemaiştiind cuvinte spre a striga către mine
Mă prinde de mâini şi mă zdruncină bine
De-atâtă amar de timp el săracu stă chircit în mine
Îmi pare rău că l-am minţit tânjind către o altă înălţime
El are rouă pe-o aripă şi nu mai poate zbura prea bine
Tot ştiind unde e cheia labirintului sufletului meu
S-a închis acolo şi îi e tare greu
Când prin el nu mai răsună nici-o rugă
Către bunul Dumnezeu.
Din umbra densă răsare colţul lung de soare
Şi din mintea mea se aude un ecou aievea..
Păşesc pe străzile astea dezorientat..
Că nu mai sunt păsările pe care le plac
Adamică e viaţa că în jur e doar suferinţă.

Şah mat!

Îmi umplu paharul cu zilele pline535823-bigthumbnail

Lângă tabla de şah rămân două suspine

Căci regele-acum a fost doborât

De regina de piatră. Asasinul tăcut

Stolul de ciori ce planează deasupra

Atras de mirosul de cadavre din lupta

Ce se sfârşise  pe neaşteptate

În jurul reginei apar forţe ciudate!

Căci ei i se supun toţi

De la regi, împăraţi la argaţi şi la hoţi!

Dar tot ei controleaza totul din umbră

La ei ajung veştile până la cea mai crudă!

Pătrat alb sau pătrat negru

Regele atacat nu rămâne integru

La fel si restul, calul, tura şi nebunul

Doboraţi toţi pe rand, unul cate unul

Cad la pământ răpuşi, îngropaţi lângă rege

O sa moară-n exil pe pământul rece…

Acum cine-i apasă, Dumnezeu sau masonii?

Pe tabla de şah au mai rămas doar pionii!

Se încheie

Da ştiu Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă
Şi cu mine cel din tâi
Spre să fie mai bogat decât o viaţă-ntreagă
Atât te rog, tu leagă-mi şi dezleagă-mi
Iubirea mea nu o arunca pe plaiuri neumblate
Mai ascultă-mi ruga, şi lasăte pe spate..
Eu te-oi plimba aievea pe străzi şi pe coclauri
Cu fluturi de prin livezi de aur
Şi în urechea ta se-aud aplauze de grauri
Printre crengi de arbori îţi odihneşte capul tău
Lasă-mi o secundă sau o clipă părul cald în mână
Ca pe o poamă o dulce-a mea stăpână…

Doliu în regat

Şi când mă priveai, şi cum îmi zâmbeaisirena

Mă tratai ca un rege, iar eu te iubeam!

Dar curând avea să vină o aprigă furtună

Să m-arunce din rai într-o lume păgână

Să cad in păcat, să zbor în neant

Să fiu la pământ ca un bloc demolat!

Tu pasăre maiastră, de culoare albastră

Te-ai înălţat la cer spre bolta cerească

M-ai încoronat şi m-ai abandonat

Tărâmul nostru nu mai e demult fermecat

Şi în amintirea ta rămâne un suflet gol şi pustiu

Mi-am dat seama că te iubesc mult prea târziu!

Căci aceste meleaguri tu le-ai părăsit

Doborâtă de-o boală, tu floare te-ai ofilit!