Când ies pri oraș… mă simt doar un anonim prin acest oraș, nu am vrut ca să fiu cunoscut.. nu mă ajuta cu nimic, dar când ajung acasă mă regăsesc prin foile împrăștiate pe birou și pe jos printre  pixuri seci de pastă. E  rău că prin acest oraș .. persistă monotonia,oriunde te duci vezi aceleași fețe și mereu aceleași comportamente cretine. Tind să cred că aici nu mai e turmă e direct cireadă, toți sunt ghidați dupa cel cu mai multe –like- pe facebook. Nu sunt înțeles pe deplin și am încetat să mai fac asta, nu mai vreau ca lumea să vorbească cu mine doar … curiozitate pentru o întrebare.  Acest oraș începe să mă sece de vlagă tot mai rău și mă simt moleșit , obosit mai tot timpul. E rău , e grav și trist, insipirația mea aici seacă, aici mă simt înlănțuit…legat cu pietre mari de gâd mă afund în marea asta de beton. Printre oameni doar unu sau doi îmi zic salut,restul așteaptă de la mine , deșii … nu prea cred asta, nu meritați nici saluturi .. apăi să mai discut cu unele persoane. Să cobor la nivelul altora nu merită osteneala , am întâlnit oameni ce îmi dădeau replici pe măsura așteptărilor dar nici decum să mă închidă să mai zic ceva. Apreciez încercările dar am crescut într-un mediu care nu a fost rău dar nici bun, viața mea nu e transcrisă 100% prin poezii sau texte și nici nu o voi face.  Orașul ăsta pur și simplu ma renegat și apoi a încercat să mă facă să îl îndrăgesc… o daaa. Niciodată nu voi mai îndrăgii ceea ce am jurat că voi urâ toată viața mea.  Alerg pe străzile orașului ăsta ușor la pas, văd fiecare om, îl analizez, îl văd fix și îi aud gândurile, trec mai  departe așa zi de zi … derulez un film anapoda prin viața mea. Jalnic dar asta este o parte din a mea viața și din al meu oraș….