Numai una…

Pentru tine viaţă,eu am scris râzând eu am scris plângând1743347_618531598219297_328435534_n

Dar tu m-ai lăsat viaţă,doar un simplu păgân

Mi-ai  astupat fiecare rând, cu pământ când plângeam în pumni

Tu nu mă lăsai să îmi iau măcar rămas bun de la familie

Mă îndrumai pe acelaşi drum,mă îndrumai spre disperare

Doar prin şoapte, tu mă blestemai adânc prin miez de noapte

Când zăpada mă lovea aprig în spate,când luna nu se vedea

Veneai şi-mi curmai calea,îmi ucideai fiecare speranţă

Şi soarele din mine, ardea fără speranţă,că mă va încălzi

Lasă-mă te rog o zi şi-o noapte,să scriu tot ce-mi doresc

Că ştiu că nu m-ai vrut,ştiu că m-ai renegat într-una

Dar eu tot te iubesc,că pentru mine eşti numai una.

Maratonul

tumblr_mtp41zCdRh1qkhbx8o1_500Am pierdut multă vreme în ultimul timp nefăcând nimic. Asta din cauză că am avut aproape o lună în care dormeam mai puțin și lucram ceva mai mult. Am avut ceva proiecte de terminat, câteva zeci și sute de formule și foi de învățat aproape pe de rost, adică trebuia să le știu cât de cât, să pot să trec ceva examene. Pe scurt, facultatea mi-a cam ocupat rutina de zi cu zi, astfel mi-am neglijat principalele activități care le făceam de obicei.

Nu prea am mai scris nimic în ultimul timp, de poze nici atât nu m-am ocupat, băute n-au mai fost, nici ieșiri prin cluburi de asemenea. Trebuie să revin în forță. Am vrut sa vizionez și niște filme, dar nici activitatea asta n-am prea desfășurat-o cu prea mare tragere de inimă. Nu m-am prea simțit în largul meu în ultima vreme, deși nu au fost multe motive să fie asa. Ce-i drept, am fost destul de bine dispus, cum sunt de obicei când dau de necazuri.
Trebuie să revin și abia aștept bine meritata vacanță ce va să vină, să mă întorc acasă la familie, la băieți. Păcat cu vremea asta pe care eu o disprețuiesc din cauză că e frig, iar eu urăsc frigul și din cauză că nu ma pot plimba o zi două cu mașina măcar. Nu mai e așa mult. Hai, să vină trenu ăla odată să mă ia de-aici și să mă ducă înapoi acasă că tare mi-e dor de vremurile bune în care chiar mă distram, nu stăteam închis în cameră și nu făceam nimic decât să învăț și să stau pur și simplu.

Obişnuiam să cred

Mă simt de parcă trăiesc de secole întregi1533179_609027752503015_1687049568_n

Dar ştiu că tu nu ai să mă înţelegi

Te rog cu funii mari ca să mă legi,şi să-mi zâmbeşti

Leagă-mi ochii fără să înţelegi ce se întâmplă

Îndrumă-mă către mare,du-mă aproape de mal.

Recită-mi o poezie,recită-mi acasă în pustiu..

Să simt că-n mijlocul mării,mă simt unde aş vrea să fiu

Să simt cum apa-mi indundă mintea,să simt cum apa,

Mă hrăneşte cu ce-a mai dulce otravă,să simt cum,

Mă îmbrăţişează cu valurile ei mari şi reci….

Să mă priveşti de pe mal, cum mă simt fericit,în largul meu..

Că-i nevoie mare de mine,aici în pustiu,aici toţi mă ştiu de-o viaţă

Chiar de eu am trăit într-un anonimat morbid,am trăit fără să ştiu.

Acasă în pustiu

Sunt doar paşii mei , ce se afundă-n zăpadă1616366_615411615197962_1136154465_n

Sub privirile lor,ce nu le vine să creadă

Că m-am întors la ei ,chiar de nu-mi vorbesc

Şi la fiecare pas,lacrimile nu pot să-mi stăpânesc

Şi-n gând eu le vorbesc,şi-n gând ei mă ascultă

Să cer îmbrăţişare,le-aş face veşnicia crudă

Cu fiecare fulg ce cade,parcă mă afundă-n pământul sec

Sunt doar paşii mei , ce se reîntorc acasă…..

Sub cântec de vioară,eu îmi văd de drum printre morminte

Că-mi voi găsi şi eu cândva locul,printre aceste oseminte

Lasă-mă Doamne să cred,că privirea mă minte

Că pe foaia mea nu zac aceste cuvinte,să cred că eu sunt viu

Că atunci când mă apropii de hârtie şi pix ,simt cum mă pierd în pustiu.

Suflet hoinar

S-au lăsat stâncile grele,peste sufletul meu amarPoe-si-auspiciile-geniului-600x399

Am să-mi las capul plecat,şi voi pleca devreme

Îmi voi lăsa în urmă,lacrimi în semn de la revedere

Voi urla precum lupul stingher printre stele

Şi nu-mi voi lăsa gândurile rele să mi-le ucidă p-alea bune

Şi voi simţi pe frunte,picăturile reci de rouă,seara cu lună plină

Când fiecare stradă,e îndestulată de lumină,eu tot vreau lumini

Să mă îndestulez cu ele,să simt că am trăit din plin

Dar din păcate sunt doar un orb,ce îmi imaginez culoare

Prinde-mă îngere,în aripile tale unde puful e moale

Nu mă lăsa să zac pe ogoare,nu mă lăsa cer iertare,

Voi dispera precum speranţa,dintr-un om ce moare.