Și locul unde steaua-mi cade
Cerul începe a plânge
Că locu-mi pe pământ,acuma se distruge
Cu lacrimi și cu patimi ducli,eu te sărut iubire
Și-mi iau acum adio prin trăznete și valuri
Că părăsesc acest tărâm de oameni și balauri
La sântul tău iubire,amintirile-mi adun
Și mi-le-n chid în suflet ,ce acuma-i fum
Și plec în dulcele-ntuneric,plec cu gânduri efemere
Că n-am avut în astă lume,nici palate nici castele
Și steaua mea din tâi acuma se jelește
Își scutură tot praful, că alt stăpân nu mai dorește
Pe pământ privește-ntruna, răscolește chiar și bruma
Să-mi zărească pasul doar vocea să-mi mai audă
Nu înțelege că astăzi eu m-am stins, și ea odat cu mine
Că asta-i datina lui Dumnezeu, să murim cum se cuvine
Tu stea de nu cobori,măcar calea să îmi luminezi
Să-mi ții iubirea vie în colțurile tale verzi
Precum mi-erau și ochii, un verde spre căprui
Că asta-i datina lui Dumnezeu să ia ce-i place Lui.
Și acum o lume e ferice iar altă stă să pice
Că oamenii ce mă iubesc din groapă vor să mă ridice
Ce lacrimile lor mai rău mă-ngreunează
Aș vrea să le vorbesc, dar vorba-mi este goală.