Dincolo de funerar
Și totul pare funerar, și totul pare mortuar…
Merg ușor pe un trotuar și tot în jur e funerar.
Și privesc afară în tăcere, ascuns pe după plopi.
Tăcut să nu mă vadă seara, cum visul nopții îl privesc.
În jur persistă un trist amor,un amor tăcut de toamnă…
Plecați sunt plopii ce-i tăcuți, că nu-s priviți de-o doamnă.
Se-aude-n cet din când în când,un zgomot prin tăcere.
Ce vibrează-n funerar un murmur de plăcere.
Haide să ne simțim împărați,printre atâtea schelete de frați.
Și-ntunericul persistă, de parcă-i o ființă, ce-i place a sta de vorbă…
Cu greu și el dispare în negrul funerar de vise.
Și-ți sunt așa de-aprinse,lacrimile tale iubito ce plângi pe înfundate
Să nu te-audă luna…că nici ea nu înțelege, că nici moartea n-ar să ne deslege.
Că iubirea este viața de dincolo de mormintele funerare.