Amalgam

Sentimente vin și pleacă, mă întreb care-i al meu.tumblr_lzmvf3RiH61r8drowo1_500

Că de-o lună încoace, nu mai știu cine sunt eu.

Am luptat și e-nzadar, ca să sper la nopți mai lungi.

Și-am căzut într-o duzină, de-amalgame și de vise…

Că nu știu care-i real sau care este ficțiune.

Tot privesc neîncetat sperând că noaptea rămâne….

Dar într-un final am realizat, că viața-mi este ficțiune.

N-am cortină să o las, rolul meu să-l dau deoparte

Ca într-un final să cred, c-am trăit doar într-o carte.

Tot mai sper la zori mai scurte și la nopți tot mai tăcute

Dar înfiecare seară se aude câte-o vulpte.

Că mirosu-i este fin, simte hoitul de departe

Că așa am tot ajuns, sperând că trăiesc în carte.

Greu

E greu să-învelesc aici pe foaie, amintiri ce le iubesc.nebunie

Dar o să-ncerc să scriu din ele, printre cuvinte, ce nu le doresc.

Mi-ai spus vrute și nevrute, m-ai alungat și m-ai chemat.

Ai crezut că oprești timpul, când de mine ai uitat.

Timpul niciodată nu rămâne, ci pleacă spre alte zări.

Îmbibat e de-amintire, și acum mă vezi prin flori.

Mi-ai spus că te-ai gândit bine, și de mine vrei să scapi.

Te-am lăsat atunci în pace, sperând că-i doar o pasă și curând tu o să taci.

 

Ți-ai pus ordine în sentimente, și eu am fost hopul cel mai greu.

Arunci acuma la gunoi, amintiri ce-s doar cu noi.

Mă uit tăcut la mine din oglindă, tu în spate gesticulezi.

Buchetul meu de trandafiri, ți-a devenit blestem.

Încercând să îl arunci, un ghimpe ți-a zis că te înșeli.

Regret cu-amărăciune-n glas, clipe când nu ți-am vorbit.

Te mai rog câteva clipe, să m-asculți de-ai să mai vrei.

Citește cuvintele toate, și-ai să-mi vezi tristețea-n chip

Dă-mi te rog puțin răgaz să termin ce-am început.

 

Nu înțeleg ce e cu tine, nu înțeleg ce-ai devenit.

Din ființa ce-a divină, acum ai suflet ipocrit.

Mi-ai zis c-am inima de fier, și că pot s-o țin în piet

Dar te rog să-mi spui de ce ea tace, și nu spune un cuvânt.

Ai fost doza ei de viață și-acum tu vrei să te retragi.

Dar am realizat mai bine, te rog să nu îmi răspunzi

Te las să pleci în pace, te las ca să mă scoți din amintire

Dar cândva îți vei aduce aminte……

Cât de mult eu te-am iubit.

Îți cer

Nici lacrima nu îmi spală gândul blestemat.12_mont-mc3a9gantic_fb_02

Iar vocea ta mă-ndeamnă spre drum întunecat…

Privirea ta mă reneagă, regreți că eu trăiesc.

Lovesc cu jale crucea și-apoi o iau la cârcă

Străbat zeci de poteci, spre a îmi găsii mormântul.

Te-nțeleg cu greu, regret că-s ghimpele din talpă

Dar te rog să înțelegi, că eu n-am altă soartă.

Dramaturg de vise, așa am fost menit

Să-mi cânt cu jale viața printre povești.

Apăs cu greu condeiul, ce-i îmbibat în smoală

Scriu cu litere sihastre, durerea mea din oase.

Nu îți cer să-mănțelegi, nu îți cer să mă iubești.

Îți cer doar pentr-o secundă, prin ochii mei ca să privești.

Să vezi cum totul moare, să simți ce n-ai simțit vreodată.

Să-ți vezi prin propriile vene, otrava înjectată.

Îți cer să înțelegi, teama mea de moarte.

Tăcerea camerei

Simt tăcerea cum vine, îi aud pașii pe podea.

Se-așterne peste cameră, și-ncepe ca să stea.

Privește-n gol, privește și nu înțelege…

Cum de-atâtea poezii, de viață pot ca să mă lege.

De atâtea ori înghite-n sec, durerea o neliniștește

Și peste trupul meu lacrimile i-se opresc

Tăcerea-mi cântă la un instrument funerar

Clapele pianului par că au obosit și cântă tot mai lent.

Mișcări amețite îmi aplifică starea de singurătate.

Dansez cu tine iubire, păcat că ești întipărită-n carte.

Îți pictez chipul, îți descriu bătăile inimii, tăcere.

M-afunzi în necunoscut, neștiind de-i bine.

În părul meu te joci, atâtea fire albe îmi descriu tristețea.

Port un doliu în suflet, căci pentru mine totul moare.

Nu există nici o viață fără chin și nici chin fără de viață

M-am trezit doar într-o viață, cu amintiri impuse-n minte.

Am trăit tot ce am scris, am iubit cum nu se poate.

Ca la final să realizez, că n-am meritat nimic din toate meritate.

dude…you missed it

Cu bagaje-mpachetate, relaxată şi poetă
-Jack Daniels chiriaş în pahar şi tutunul în poşetă –
Porneşte la drum, schimbată de amurg,
Mânată de lipsa de sentiment, lipsa de dramaturg.

Ai plecat, draga mea, lungă ţie-e calea
Şi mi-ai luat demarajul; nici nu pot să cobor valea.
În timp ce sorbi din whisky puţin câte puţin
Te-ndrepţi spre alte staţii unde amanţi alţii îţi devin.

Se îndepărtează, puţin câte puţin, şi mă lasă-n urmă
Să aştept următorul tren, următoarea turmă.
Şi am să urc, să te găsesc, să te separ;
Mă opintesc , te folosesc şi-apoi mă car.