Drum de seară

Te rog scaldă-mi privirea prin zâmbetele tale.
Nu-mi lăsa gândul cel bun să plece spre mare.
Strânge-mă la piept și ucide-mă cu mâinile goale.
Că port pe umeri, urmele lacrimilor amare….
Tu nu știi că vreau ca din pustie să te întorci.
Că nu-și găsesc nici rostul nopțile prea lungi
Iar zilele din vara au devenit mai reci.
Am rupt scrisori de-amor, ce le trimeteam în seară.
Iar spre dimineața veneau la mine-n poală….
Cu vorbe goale umplu timpul pierdut
Încerc în disperare să evadez din trecut.
Te rog în ceas de seară în cale să îmi ieși
Să ne pierdem timpul aievea să ne spunem povești.
Că te-am pierdut prin vise și nu te mai găsesc.

Săptămâni

De săptămâni te tot aștept, subtil să-mi ieși în cale.
S-ascult glasul pașilor tăi ce ușor se duc spre mare.
Și-n calea ta să nu stea nimeni, nici întunericul nici ploaia.
Că-n ochii tăi zăresc și eu, cât de frumoasă-i marea.
Că din ea te tragi și tu, pură precum  apa.
Așa vei devenii și tu, dură precum sarea.
De săptămâni te tot aștept, subtil să-mi ieși în cale.
Să te privesc cum te-nrosești în obraji precum bujorii….
Că din zâmbetul tău îi dai culoare florii.
Îi ochii tăi vreau să zăresc, cât de frumoasă-i viața
Și vreau doar zile să mai prind, când stau îngândurat
Iar tu dormi tăcută-n pat și soarele te vede.
Se-ntrisează când apune, căci nu te încălezești
Dar revine-n fiecare zi cu zâmbetul pe buze.
Iubire să nu iei, chipul învrăjbirii
Că eu năuc voi fii mereu, prin tainele iubirii.
Să n-asculți gura lumii, că de noi vorbește
Acum închide ușa casii și ușor vin-o spre mine.
Că n-a trecut niciun minut și îmi e dor de tine.

muzei

nu-mi pasă,
nu ne-am născut toţi în puf
şi nu toţi tânjim după aceleaşi lucruri.

îmi imaginez că stă pe-o bancă
cu o ţigară să-i acompanieze noaptea pustie
şi o călimară ce are să mi-o dea când plec

mă întreabă,
tu ai fost îndrăgostit vreodată?

iar eu, luându-mi un aer trist,
mă pregătesc să mint

cum să nu?
zi de zi eu mă îndrăgostesc
de noaptea asta pustie
de urbea asta plictisită cu sictirul ei antropic
cu râsul ei spasmodic
cu surâsul ei malefic

şi de tine, draga mea
că-ţi zi de zi vorbesc
şi tu nu mă auzi
şi mă pierd în noaptea pustie

…şi tu nu mă auzi

Letargie

Eu sunt acolo? Ce zace în oglinda spartă?
Te rog, vreau să îmi răspunzi, fără doar și poate.
Că am realizat că tot la zi ajunge și ce-a mai lungă noapte.
Și lacrimi au fost multe chiar de nu știi tu de ele.
Pentru tine, iubire, povară a vieții mele…
Poți să plângi cum am făcut și eu, dar va fii în zadar.
Că n-ai să te mai contopești cu sufletul meu hoinar.

Scăpat de letargie scriu și mă cuprinde teama….
Că vocea mea răsună-n cosmos dar nu răsună tare.
C-aș vrea s-auzi că te-am uitat,
Dar rana e dechisă-n suflet și încă doare…
Iar nopți prea lungi au fost multe.
Dar n-am să ți-le descriu….
Că mă puneam în pat și mă simțeam în sicriu….

Dar lumina mea se stinge, precum o lumânare
Și-ncerc să mă regăsesc, printre felinare.
Lumina e difuză, cu greu te mai zăresc.
Ești plăsmuirea mea imaginară, iubire, ce te tot doresc?
Te am  sau te-am avut? Te-am găsit sau nici nu te-am avut?
M-am adunat din sticla spartă și-am realizat că am murit….

Noi doi

Gondola, alunecăm sub clar de lună ;
Uite orchestra cum cântă, de parcă ne cântă-n strună.

Imaginează-ţi, dragă, de la decolare
Cum elefanţii şi duzina de fanfare
Desfăşoară înaintea noastră spectacolul de sărbătoare
Şi artificiile bubuie într-un stil mare.

La munte sau la mare,
Aranjamente florale,
Icre negre – nu sarmale –
Ne aşteaptă în sala… de aşteptare;
Noi doi, dragă, ne iubim într-un stil mare.

……………………

Marele Gatsby, îmbrăcat în pijamale,
– C-un pahar în mână, şi în pahar e vodcă cu suc de portocale –
Mai încearc-odată degetul în mare
După care se duce în linişte la culcare.
El a iubit într-un stil mare.