Ai ars,
Până la scrum
Orașul umbre e tăcut.
Timpul trece,
Și tu nu înțelegi,
C-am colindat marea
În lung și-n lat.
Iar trecul s-a făcut prezentul inutil.
Că-n umbre, vezi muguri cum răsar.
Corola e distrusă,
Iar eu sunt inculpatul….
N-am atins un fir de păr al naturii,
Și ea pe mine mă acuză.
Ce muză?
Cu chip de om și suflet de nălucă
Trece prin privirea mea,
Oare unde vrea să mă ducă?
Că-s doar un om de lut.
Și noaptea șade la geam.
În orașul ars până la scrum…
Colindătorul poet|
Încă merge prin el pe jos.
Iar flori
Flori de tei,
Tei căzuți mult prea devreme
Mă-ncântă cu mirosul lor,
Ce miros dulce de moarte
Ce mă trântește
De parcă capul îmi sare de pe umeri
Că-n nevroza mea, mă joc cu greieri
și orașul în urma mea
arde de se face scrum.
o9noapte 