Plouă feeric peste sentimentele mele.
Străzi ursuze se ascund sub bolta vremii….
Iar plopii se-nclină de bătăi de vânt dar nu se frâng.
Și chipul meu pur și simplu nu înțelege ce-i în jur.

Ploua ne-ncetat de zile și pare că e bine.
Pământul se bucură, are miere de albine.
Eu sunt confuz, trist și mult prea beat.
Să-nțeleg ce se petrece în acest orași.

Că plouă așa de feeric de parcă-i basm.
Iar noi fugim de iubire ca printr-un miraj.
Nu știm calea ce-a bună dar totuși cred că ne iubim.
Dar fugim de sentimente prin deșertul epic.
Și ne strigăm în ecou dar nu ne auzim.
Din cauza la orgoliu….Și-afară plouă feeric, poate peste noi.