Plouă feeric

Plouă feeric peste sentimentele mele.2ylwlg6yn7
Străzi ursuze se ascund sub bolta vremii….
Iar plopii se-nclină de bătăi de vânt dar nu se frâng.
Și chipul meu pur și simplu nu înțelege ce-i în jur.

Ploua ne-ncetat de zile și pare că e bine.
Pământul se bucură, are miere de albine.
Eu sunt confuz, trist și mult prea beat.
Să-nțeleg ce se petrece în acest orași.

Că plouă așa de feeric de parcă-i basm.
Iar noi fugim de iubire ca printr-un miraj.
Nu știm calea ce-a bună dar totuși cred că ne iubim.
Dar fugim de sentimente prin deșertul epic.
Și ne strigăm în ecou dar nu ne auzim.
Din cauza la orgoliu….Și-afară plouă feeric, poate peste noi.

De la fereastră

De la fereastra tristă văd amintiri cum pleacă.995394_544000242304026_1245789799_n1 (1)
Strada melancolică încă te așteaptă…
Ți-au făcut pomii potecă de aur doar ca să vii.
Iar vremea de afară încă speră să știi.
Dar tu ești de negăsit printe amintirile pustii.

Imagini confuze par că-mi conturează starea.
Tu venind a gale iar eu îți savurez mișcarea.
Și ne contompim amândoi precum briza cu marea….
Dar gândul dispare când lumea se trezește la viață.

Fereastra-i tristă și plânge de ceva vreme.
Amitirile din ea încă nu-i dau pace…
Războiul e la început din inimile noastre
Iar noi ne-aruncăm sinucigași în fața la gloanțe.

În curând

in-bed-couple-laughing-love

Aud pașii tăi sub fereastra mea
Cum strivesc pământul blând
Și-mi amintesc clipa ce spunea
În curând…

Gândul îmi gonește în tropot pe scări
Și inima îmi tresaltă, explodând,
Ca în serile când auzeam, din depărtări,
În curând…

„Ne-am câștigat dreptul la fericire, ia zi?”
Mă întrebi, iar eu te privesc ca și când
Acum este clipa să trăim ce vom trăi
În curând…

Semnul de carte

Am pus semnul trist de carte, la ziua ce-a trecut.
N-am scris nici o filă și mă simt pierdut.
N-am vrut să o descriu  să nu cumva să se repete.
Dar ziua abia începe și soarele trebe s-aștepte.

Cu pieptul plin de milă și sfâșiat de amintiri
Privesc dezolant orizontul și-am pierdut speranța,
Că tu, cândva, cumva, ai să mai vii pe-aici.
Dar soarele-i departe și vorbele-mi sunt bici.

Noaptea-i mult prea scurtă sau poate eu nu dorm.
Ziua-i mult prea tristă, de prea multe ori…
Lumina e difuză privită din fereastră.
Și câinele tot latră că nu ma văzut la față.

Rând după rând

Rând după rând și foaie după foaie.
Gonesc toate către un haos neconceput
Dar totuși bine gândit și pus pe coală.
Tot trag de sentimente și tot beau din cană.

Călimara stă să sece de sentimente…
Dar o rog să mai rămână să pot să mai scriu.
Că-s viu și trist și poet.
Cum pot să trăiesc așa, de parcă-s metronom….?

Priviri acerbe mă deprimă, vorbe dulci mă îmbată.
Peste tot privesc, poate te mai văd odată.
Dar scriu rând după rând,  adormid pe-o parte…
Te regăsesc în vise, dar nu ca altă dată.
Și continui să scriu, rând după rând și coală după coală.