Prea mult haos, prea mult vacarm pentru nimic.
Aşează-te lângă mine, aici nu-i nimic din ce-i afară,
Marea asta albastră ne cheamă, ne vrea pentru vecie.
O să-i fiu fidel până la moarte şi dincolo de ea,
Cât timp a trecut, mă simt plecat din viaţă…..
Douazeci şi unu de ani trăiţi pe ici pe colo,
Am închis ochii şi-am văzut departe…

Te-aş scrie pe jar să nu te poată atinge nimeni,
Dar ar veni ploia şi mite-ar ucide fără milă.
Mai bine te scriu în suflet, acolo nu te vede nimeni.
Dar fără folos, timpul trece, şi te şterge şi de acolo…

Am fost tare şi rece, sumbru şi tăcut din orice.
Foloseam cuvinte uitate, ucideam fiecare speranţă din faşă,
Ştiam că greşesc, nu avea rost să mă gândesc şi să rabd,
Dar acum m-am lovit de mine, cel din oglindă, singur şi cu barbă.
Am fost tare până acum, dar simt că ajung la sfârşit.