Și mă fură peisajul, cad stelele-n delir,
Simt sufletul cum înflorește, dar am pesticide-n jur
Nu vreau să zici că te-am uitat, doar că timpul nu-mi ajunge,
Tot caut portițe, mă chinui destul de mult să desfac ițe,
Și știu, sa schimbat și cerul,
Dar poate așa mi-a fost dat mie, să tot alerg, să înțeleg misterul.

Am obosit să caut macii, să răscolesc câmpii să încerc să mă fac bine.
Fariseii caută să convingă magii, să coboare-n mine blesteme,
Indiferent de vreme, drumurile devin mai grele,
Răsăritul stă să apară, iar eu pe același drum spre nicăieri probabil.

Destul de dimineață, ți-s visele pline de mine,
Am scris tot mai rar, mai dur și mai apăsat….
Cu o durere aparte scriu prin Cișmigiu,
Pe-o foaie mototolită, te descriu, îmi e destul de greu,
Poezie, oare poetul sunt chiar eu?!