Fictiv.

Nu pot să scriu, este mult prea mult pustiu în jur.
Am nevoie de culori, de păsări, am nevoie de viaţă,
Să simt pe frunte soare, în palmă să-ţi simt iubirea,
Golul din mine să fie mai mic, iar eu să fiu mai mare.
C-am căzut la apus şi de-atunci nu am mai văzut culoare.

Te reneg, să ştii că te-am uitat, apariţia ta este fictivă,
Tu ţi-ai reales drumul eu mi-am remodelat cărarea.
Fiecare în direcţii opuse, fiecare cu iubirea pe măsă,
A ta tinde să moară iar a mea renaşte din clipă în clipă.
Blestemele tale se întorc asupra ta, o meriţi,
Sunt omul meschin, jegos, infect în ochii tăi de şarpe,
Iubirea mea mă aşteaptă acasă, am plecat nu ţin cont de ce-am în spate.

Greul a trecut cu durere, a lăsat pe mine urme adânci,
Răbdarea mi-a ţinut inima trează, am remodelat  complet drumul,
Am încă lovituri în piept, coşmaruri ce-mi  fac nopţile prea lungi,
Dar ştiu când se face dimineaţă, este cu mine.
Mi-a făcut plăcere, sunt Rotus, rămas bun Singurătate.

Sfârșit de 12

Hai să lăsăm să ne curgă prin priviri, iubire.
Să strecurăm câte un zâmbet, printre lacrimi.
Amăgiți de circumstanțe, să credem, că ne iubim.
Și să ne lăsăm purtați de val, să murim amândoi.

Rațiunea să urle la noi, timpul să ne aștepte.
Dar, noi, să fim, două mari, pietre.
Să ne sfărâmăm reciproc, să ne facem pulbere.
Și vântul să ne poarte, oriunde, dar departe de noi.

Să sucim cuvinte invers, să citim iubirea pe dos.
Nimeni să nu știe ce vorbim, dar totul să fie frumos.
Întrebările noastre să fugă de răspuns.
Și-apoi să cădem, pe gânduri și pe ce ne-am propus.

Eram ca niciodată

Era doar seară, eram doar noi doi și luna.images
Parcul ne-asculta povestea și o scria pe frunze.
Lăsam timpul să treacă de parcă era al nostru.
Îl condamnam la așteptare și părea că-i place.
Strecuram printre priviri și-o oarecare pace.
Peste iubirea ce stătea în carapace.

Adoram să văd luna cum se joacă-n părul tău.
Eram în exatz când zâmbeai mișelește, și prea des o făceai.
Lăsai frânturi de sentimente să ne părăsească.
Părea că vei sta aici o viață și timpul ne era aproape.
Erau doar stele frumoase, dar tu mai frumoasă ca toate.

Erai domoală la mișcări, erai felină când pășeai.
Măsurai iubirea în palme și din priviri mă sorbeai.
Eram prea obsedat de tine și de tot ce făceai.
Te-aș fi lăsat și să mă ucizi și nu mi-ar fi părut rău.
Că-n orice circumstanță eram iubitul tău.

Rămas bun, lună tristă.

S-a sfârșit Septembrie cu un iz mai trist.nu-sunt-decat-un-om-trecator-prin-cele-patru-anoti_4e95ac503e44c5
Păsări călătoare duc dureri în plisc.
Bătând din aripi tare fug de nenoroc.
Iar eu privesc la ele râmânând anost.

Se scurge luna asta, de parcă n-ar fi fost.
Suferințe-mi bat la ușă dar eu nu le cunosc.
Mă strigă sâsâind și printre dinți mă scuipă…
Chipul meu cel trist, ele, nu mi-l uită.

S-a trecut Septembrie de nici nu zici c-a fost.
Lăsând în urma lui durere și haos.
Nu știu cum să-l opresc, nu știu pe ce să-apăs.
Că-n față-mi plânge viața și iubirea se stinge.

Amestec de sentimente

Ucide sentimentele din noi și aruncă-le în mare.
Lasă-le-n deriva morții lasă-le în altă viață…
Stinge flacăra din noi și-mprăștie cenușa pe câmpii..
Zidește granița dintre noi și hai să ne uităm.
Că numai ne avem rostul fără iubirea ce ne leagă.

Lasă cerul să plângă peste osemintele iubirii…..
Am distrul frumosul neglijând legea firii și acum plătim
Tu plângi cu patos și eu blestem nopți nedormite și sihastre
Și lumina se stinge ușor în noaptea difuză.

Tu dormi…
În marea în care am aruncat amintiri.
Dormi în insomnia ta, dragă…
Vine orizontul…
Ne sufocă.

Și-ți va spulberea durerea..
Ce ne-a despărțit odată, demult.
Când eram naivi și nu credeam în rău!
A ajuns orizonul și ni s-a așezat pe tâmple.
Dezmierdând, trupul, durerea și timpul.

                                                              Poezie scrisă în colaborare cu Adria