Să nu sau unde?!

Asta-i o răscruce ciudată, fără semne de ghidare concrete,
Încerc să înţeleg timpul, că se consumă inutil…
Am speranţa în aceaşi matriţă stricată de ani de zile.

 

Dar cu ce folos să o repar, ca am aceleaşi stări inutile.
Judecăţi ciudate mă aruncă la zid şi-ncep să zboare pietre,
-Rotuse, noi ce facem pe aici că doar cerem din cer zile senine…

Nopţile şi-au luat rolul de zile, iar zilele sunt mult prea negre…
Nu înţeleg aceste metehne, totul devine mult mai ciudat,
Un drum prea aglomerat mă face să lamentez…

Că acel gram de noroc pleacă, se pierde prin fum,
Iar eu rămân acelaşi Rotus pierdut pe drum…

Simt marea la picioare, se bucură că mă vede, că mă simte,
Suntem entităţi diferite, dar suntem prea aproape să ne pese….
De ochii tăi îmi este sete, de tine-mi este dor, dar timpul trece,
Privesc acelaşi ceas, ce-i tot mai rece,
O nouă noapte se iveşte, dar încerc să nu îmi pese….

Din timp

Te simțeam în urma mea, ca pe o a doua umbră.618x371_138355418043d96bdc
Îmi copiai mișcările și-mi clonai lacrimile.
Ne știam de-atâta vreme, dar refuzam să ne vorbim.
Știam prea bine, eram conștienți că o să vină și această clipă.
Când ne răzbunăm pe noi, pentru această risipă de timp.
În care am refuzat să ne vorbim și să ne cunoaștem.

Sinceritatea ta era crudă, iar sufletul meu prea copt.
Refuzam spusele tale, nu voiam să le țin minte.
Dar uite, că acum, toate par că își au rostul, sau poate e o greșeală.
Poate soarta a greșit persoana, poate Dumnezeu mă iartă.
C-am căzut pradă gândurilor, ce nu-mi definesc ființa.

E trist, plâng mai mult ca niciodată, refuz să cred că ăsta-s eu.
Atâta amar de vreme, am suferit în mine.
Și-acum?! Mor, fără ca  măcar cuiva să-i pese, mor așa pustiu.
Ai venit devreme, domnă, sau poate-i prea târziu.
Ce-i drept, ai venit, ai venit mai devreme să știu ce se întâmplă.
Dar ai rămas tăcută și-mi copiai ficare mișcare, până am sărit în gol.