Speranţă?!

Încă te caut, nu vreau să uiţi ci să şti asta,
Prin fiecare carte, prin fiecare om, te caut.
Tot încerc să regăsesc o parte din tine, ceva acolo.
Dar simt că este în zadar şi că te-am pierdut,
Cumva nu mi-a surâs soarta şi iarăşi tac.

Apari fictiv, îţi laşi parfumul şi-apoi dispari,
Unde să te mai caut sau cum dau de tine?!
Probabil în fiecare pahar sau în fiecare stea…
Nu ştiu sau încer să cred asta, probabil ştiu?

Probabil eşti ficţiune sau frânturi de gânduri,
Ceva ce nu îmi dă pace şi care îi place mult să râdă.
Am atâtea întrebări dar parcă toate-s mute când le spun.
Speranţă, unde eşti?
Oare chiar te-am pierdut pe drum?

O altă zi, ciudată

Sunt o statuie fără chip, îmi caut fiinţa,lost-1
Îmi privesc creatorul printr-o perdea de nori….
Nu-i înţeleg planul, dar sper să nu fie unul prost,
Că orizontul îşi pierde din viaţă, iar eu pierd din viaţă.
Iar eu cine sunt, asta mă întreb de mult.

Doar o zi ciudată, începută cum nu se poate mai prost.
Ţipete şi haos într-un spaţiu anost,
Unde-mi trec zilele fără rost şi fără scop,
Puteai lafel de bine Creatorule, să-mi desenezi în negru,
Această dată ciudată din calendar.

Lumile astea, oare sunt inter dependente ?
Nu ţin cont una de alta, dar totuşi răpesc suflete…
Iar eu scriu mai ciudat ca niciodată,
Dar este o altă zi, lipsită de speranţă.

Tot mai rar

Rar mai vezi chipul meu de sub barbă, rar.
De-atâtea ori îmi stau ochii împăiejeniți de lacrimi…
Și-atâtea noduri tot înghit de simt că mă sufoc.
Iar în sufletul meu nu-i linișite ci numai foc.

Se pârjolesc atâtea amintiri defăimate….
Distrug fiecare părticică de iubire ce-a mai rămas în mine…
Că cea mai mare bucată, încă se află la tine.
Și o știi prea bine…
Dar îmi este-n-continuare teamă să o cer înapoi.

Și rar mai găsesc speranța, rar știu pe unde zace.
Că-i beată ca și mine, dar n-are nimeni ce-mi face….
Că-s mult prea trist, mult prea rar mai zâmbesc.
În toată durerea mea sufletească, durerea îmi este ceva firesc.
Las de-o-parte iubirea, dar asta tot mai rar îmi amintesc.

Gesturi imprudente

Scaldă privirile tale în abundența de lacrimi.
Statui  privesc cum totul în jur se năruie…..
Atâtea gesturi imprudente, atâtea vorbe fără rost.
Fără nici un scop, că niciodată nu va mai fii ce-a fost.
Să lăsăm timpul să decidă, dacă a fost bine sau nu,
Că-n atâta nostalgie, numai pricep ce se petrece.

Și peste zeci de după amiezi și zeci de nopți ursuze….
Se mai zărește o speranță, atunci când soarele răsare.
Dar unde să mă duc, și de ce oare?
Pentru viața ce n-am înțeles-o, de ce să plătesc cu sudoare?

Cât să mai fug de tine, cât să mai fug de noi ?
Dar, doar atât îți cer, privirea ta prea dulce,
S-o scald în ape de mare, să strălucească
Ca două mari mărgăritare, găsite în adânc,
Și să lăsăm noi timpul, cu ce este de făcut.

Sărbători fericite!!!

Din partea băieților nocturni vă dorim sărbători fericite și un an nou plin de bucurii. 20-de-mesaje-de-craciun-cele-mai-interesante-urari-de-sarbatori-pe-care-le-poti-trimite-celor-dragi_2

Alex Hetea, Ionuț Laurențiu și Matei Fuioagă vă dorim toate cele bune.

Fie ca sarbatorile de anul acesta sa va umple sufletul de bucurie, incredere, speranta si iubire. Iar Mosul sa va aduca cele mai dorite si neasteptate cadouri voua si celor apropiati.