Teama amintirilor

Nu  îndrăznesc să îmi aduc aminte amurgul10859566_783474688391653_194105587_n

Spre care ai plecat cu gândurile rele.

De braț nu mă țineai, privirea-ți era străină.

Mă priveai cu nonșalanță, aveai un sentiment de milă.

Fiori îmi năvăleau pe spate și vremea nu-i de vină.

E doar ura dintre noi, ce nu-mi miroase a bine.

Apăsătoare sentimente, par să mă decline

Lovituri de bice, par să mă învie.

A trecut și rău și bine, dar astea-s doar gânduri meschine.

Nu-nțeleg  culorile din vise, aș vrea să îți vorbesc.

Dar urechile tale, de mine se feresc.

Doar stai puțin de șagă, nu voi amintiri să-nșir.

Voce ta suavă în timpane-o țin.

Nu vreau s-o-mpărășesc cu alții

Că prinde negrele tenbre pe unde-am poposit.

Întunericul mi-e teama, ce-n mintea mea a poposit.

Nu vreau să îmi aduc aminte că odată am trăit și eu.

Dar vreau să îți aduci aminte, cât te-am iubit doar eu.

Simfonii de sunete

Un sunet, îmi răsună în timpane3191473730_c7b91ebf65_z

Pe lângă acela al roților de tramvai

Că-n jungla asta betonată,pare că nu există rai.

Tocuri care mai de care, îmi răsună-n cap

Pe lângă glasul tău iubito, căzută în păcat.

Un sunet așa de-aparte,dar sună a regret

Ce-l ascund prin buzunare pe lângă un bilet.

Trag gluga peste cap și chipul mi-l ascund

Și las muzica ușor să cadă, în suflet mai adânc

Și-n amintiri tenebre eu parcă mă învârt.

Clădiri sofisticate în suflet mă pătrund

C-a dispărut câmpia și mi-se apropie și ziua.

Și-au trecut atâtea seri, vreo șapte numărate

Puse-n rând, așezate ca la carte

Dar nu-mi reiese ziua, când eu voi fii pe moarte.

Șapte ploi trecute-n fugă, șapte zile și o rugă

Șapte zori priviți prin fum și-alte șapte după-amiezi în drum

Și-n capul meu răsună,glasul tău de rămas bun.

Sala pașilor…

Sala pașilor pierduți răsună tot mai tare…10617372_738451536227302_294943695_n

Pe fiecare pală de ecou,încearcă ca să moară

Că-i sunt pereții vraiște și geamurile ei sunt negre.

Și stau și o descriu și parcă mă ascultă.

Că din negrele-i tenebre încearcă ca să plângă

Încerc să o descriu,dar nici eu nu mai știu

Cu ce cuvinte să încep, că parcă mă învârt în cerc

Că astă cameră pierdută mi-a fost odată muză…

Și-acum de ea mă mai desparte, decât o simplă ușă

Căci camera-mi de-odinioară mi-a devenit acuma umbră.

Și-mi zace-n mână toată vina, c-am lăsat să cadă peste ea cortina.

Și privesc în hău și-ași vrea să o descriu,dar nici asta nu mai știu.