Povață

Și am să ies din rând…

Doar ca să îți cer iertare.

Cu buzele-mi amare să te sărut…

În brațe să te strâng până numai ai suflare

Apoi am să-mi plec pirivirea și am să încept să plâng.

Am să mă las purtat pe brațe.

Și te privesc cum taci și parcă mă blestemi.

Și-n mână ții un cearceaf de mătase, ca să-mi fie somnul lin…

Zâmbetul îți pare șters și lacrimile pe obraji îți curg.

Și-mi vei scrie tu povața și-o vei prinde-n cuie

Să zacă la colțul casei sub bolta de de vie.

Nu e totul trist, doar pare, e doar o zi fără de soare.

Și-n viața mea va curge, o ploaia miniaturala de virgule și puncte.

Orbit doar de povești, am murit cu sânge închegat în tâmple.