Morga din suflet.
Anxietate, speram să nu te mai simt vreodată,
Am căutat să te alung dar ai venit mai aproape.
Este destul de clar peisajul,
Drumurile toate se înfundă,
Dar de la etajul meu, drumurile se inundă.
Acaparat de griji, cumva caut să scap,
Dar lupta este-n față și nu am unde să mă retrag.
Cu vocea sumbră nu pot să îmi dau curaj,
Dar în cugetul tău mi-ai dat destul răgaz.
Probabil o să mor, dar o să mor în extaz,
Cu vocea sumbră nu pot să îmi dau curaj.
Noapte, zi, ești acolo, cu mine, prin mine!!!
Și patul ăsta-i rece, perfuzia se scurge,
Sângele pierdut, durerea îl învinge….
Mă simt pierdut de mine, aș vrea să mai schimb drumul,
Dar sfârșitul vine, recuperând rapid distanța.
Iar frâna pare să nu-mi oprească soarta.
Anxietate mă bucur că ai să mori cu mine.
Nimic nu-ți aparține, te joci cu fiecare soartă,
Sper doar să te chinui în propriul trup inexistent.
Zilele au căpătat un gust de noapte,
Iar noaptea a preluat rolul de zi…
Un somn adânc mă încearcă, cu greu îl țin în frâu,
Că dacă adorm acum, nu mă trezesc curând.