Pahar rece pentru suflet.

Asta poate suna a plangere de milă sau ceva asemănător dar nu. Sunt doar cuvintele ne spuse sau scrise măcar. Să știi doar ca îmi este dor, defapt nu dor de tine, ci imi este dor de noi. Oare ti-ai dat seamă ca fiecare vers este despre tine ? Nu cred , acum sunt fostul, pardon un ex sau crush sau alte drăcii, acum sunt ala care ti-a marcat viață, sunt exemplul de asa nu . Dar oare câtor persoane le-ai spus de mine asa cum sunt? Sa le fi spus de Laur, cum era el zi de zi lângă tine , indiferent de ora , vreme sau stare? Stai linistită , nu îți scot ochii, am avut si eu părțile mele rele , dar țineam grav de nervi la fiecare vorba aiurea pe care mi-o spuneai… dar uite că eu încă sunt aici, cu zeci de probleme , pe care le-am dobândit pe tot parcursul ăsta … Stai puțin, trebuie sa beau un pahar de apă, nod-ul se strage în gât mai tare. Scuze. Mai ții tu minte, când mi-ai dat masaj la 3 dimineața, iar eu la ora 10 eram in aeroport și am lasat tot in urma sa vin doar sa te văd? Nu , normal ca nu îți mai amintești. Prin ce scriu acum vreau sa iti multumesc, pentru timpul acordat unui om ca mine, spun om ca mine pentru ca doar lucrul ăsta îl aud ca il spui la adresa mea. Îți mulțumesc ” iubirea mea” , din suflet, pentru ca m-ai înrăit, mi-ai arătat ca iubirea este doar un cuvânt daca nu este demonstrat. Sper din suflet ca vei citii text ul ăsta, fumand, oftand, plângând, urlând de nervi fara ca cineva sa fie lângă tine , singură. Nu a fost an sau sărbătoare , zi de naștere, nume, orice fără să îți dau mesaj, sa îți doresc binele, pe când tu , nici măcar seen nu dai , ba , seen, un cacat de seen, mulți turbeaza la seen, eu sunt mai ciudat , m-aș fi bucurat. Macar îți eram in gând cateva clipe .
Visam la un cămin al nostru, iar tu la nervi m-ai dat afara din casa, ahahhaha, și acum râd ca atunci de nervi. Ciudată casa . Noi am fost toxici, ne doream atât de mult , dar când ne-am avut, nu am stiut sa ne păstrăm. Imi cer scuze pentru nervii mei, pentru noptile planse și nedormite din cauza mea ,pe cât de toxic am fost, te iubeam, te adoram. Offf, casa a fost iarăși plina , sărbători, bucurie, părinții au venit în țară , prietenii lafel, dar din toata gramada aia de oameni, te cautam pe tine, dar nu ai aparut.
Am mai auzit ca din când în când mai te gândești la mine, nu sunt chiar asa bine ca tine, am ramas in urma cu somnul , sanatatea scartaie și ea , asta e . Încă trag sa îmi intemeiez o familie , anu ăsta o sa iau credit pentru casă , nu am muncit atât degeaba . Am luat licența cu nota mare, acum sunt la master , ciudat nu ? Unu ca mine este la master .. Unu ca mine te-a iubit, unu ca mine te-a venerat. Randurile astea au venit ca un pahar de apă rece vara, mi-a racorit sufletul palid. Rămas bun ” iubirea mea ”

Laurențiu.

Bolnav închipuit…

Ma simt bolnav, bolnav de inexplicabil.
Cuprins de un fel de dor, de un fel de jale…
Cum sa explic ca nimic nu ma doare,
Nu trupul obosește, ci sufletu’ cu ardoare.

Insomniac de luni de zile, nu regăsesc echilibru’..
Dar poate ai sa vi, când afara va fi ploaie,
Când în casa va fi dor,
Și vei sta la masa, și ai sa torni cafea din ibric..
Ma vezi mai palid, mai slab, mai fără mine în trup,
Fără glas și gata sa plâng.

Dar sunt aici, la granița de 24, tăcut mi-aștept rândul,
Poate voi primii viza, sau poate voi fi respins,
Nu se știe,
Poate-mi vor cere amintiri ca garanție,
Ca voi pașii în 24, fără nimic în gând…
Voi fi singur, redobândind un trup.

Din timp

Am uitat sa mai fim noi, am uitat sa mai fim oameni,
Ne călcăm tot mai aprig în picioare,
S a uitat de sentimente..
Demnitatea a murit
Acum scânteia învăluie vapaia,
Iar ura alimentează focul, ce ne cuprinde alarmant.

Încă te-aud prin zeci de unde, încă tresar la orice gând,
Iubire, unde te-am scăpat?
Încă te-aștept în strada ud, pus pe dreapta pe avarii..
Am uitat ca să iertam,
De scuze nici nu mai discut..

Viata nu știe s-aștepte, viata n-are un revers,
Doar medalia din suflet, aia se întoarce invers.

Am uitat ca sa mai dorm, am uitat ce-nseamna vise.
Noaptea-i doar un ticait de ceas, ce suna nu știu unde….

Pierdut pe bulevarde, cuget la ce va fi..
Copacii inversesc , oamenii pălesc,
Locul meu nu est aici, ciudat, mergeam în sens invers…
Dar de unde veneam, credeam ca-i drumul bun.

Nu, nu am plecat!

Și te privesc demn, ca niciodată neînfricat,
Sunt piatra de care valurile tale se sparg.
Dar poate asta-mi este soarta, sa ma întorc aici,
La malul tău pierdut, dar sunt om în toată firea.

Știu ca orice as face, iubirea nu ma lasă,
Pofta mea de viata m-a scos din orice impas,
Zgomotul din mine a devenit o liniște greu definita.

Regret, ca de ispite nu m-am ferit,
Și prețul lor mi-a lăsat privirea în van…
Regret visele ucise pe tavan,
Dar nu regret ca am devenit omul de azi,
Regret doar ca am pierdut timp, plin de valoare.

Adunate din timp

A trecut ceva vreme, luminile sau stins deja,
Apune pentru a nu știu cata oara soarele,
Sunt pe pas de 23, dețin amintiri ciudate,
Lacrimi și pumni în pereți,
Uși trântite, oglinzi ce-mi animau ranile…

Poate-i doar o pasa, sper sa nu sper degeaba,

Probabil nu asa merge treaba,

Echilibru sta sa cada,  odată cu el și eu.
Pentagonul sta sa cada,
Iar eu împușc cu emoții…

Dezhidratat de-o vreme, caut sa ma adap cu dreptate,
Nu ma ascund, nu fug pe ușile din spate,
Dau piept cu durerea, las sângele sa curgă,
Ca oricum, voi rămâne doar o umbra.

Puțin mai goi.

Asculta ce spun sirenele, când între noi cad catrene,
Și sapa mai adânc sa simți tot ce mi trece prin vene,
Ca ma pun sa dorm aici și ma trezesc în alte emisfere.

Ca numai am cuvinte pe gene,
Lacrimi se ofilesc sub privirile grele,
Răscolesc prezentul, sa opresc timpul alert.
Clepsidra ce-mi aparține, curge în sens invers..

Dialogul devine complex, cascada de cuvinte zdrobite.
Și surâsul tău îmi tot aleargă prin minte.
Așezăm trăiri în vitrine, completam muzee,
Dar suntem goi, goi de opiacee.

Doar un moment

Tot răsună în tăcere, un trist bipăit de ceas,
Se zbat secunde grele,
Şi din timp ce-a mai rămas?
Că de-o perioadă bună, zilele nu-mi dau deloc răgaz…
Între aceleaşi tăceri am plecat trântind,
Poezia mea, mă mai primeşti în gând?
Că timpul îşi cere dreptul, şi este destul de scump,
Ore pierdute-n tăcere,
Să adorm… oftând.

Străzi răsleţe mă primesc,
Răsăritul ăsta-I al meu, îl preţuiesc într-o ură morbidă,
Mă forţează să revăd culmea lumii lividă,
Umbra mea părăseşte camera sinistră…
Iar la celălalt capăt îmi răspunde speranţa,

Dar tu, poezia mea, mă mai primeşti în gând?
Nu am murit, nu am trăit,
Am fost doar rătăcit pe drum.