Treptele uitării

Nu venii în această cameră, sunt doar eu, adică mai nimic.
Lipseşte liniştea din ea, parcă pereţii te urăsc,sadness_by_matiasromero
Ăsta-i un decor care fură viaţă, îngroapă omul cunoscut,
Viaţa este un paradox ciudat, încă îmi caut clona prin mulţime.
Poate ea să fie mai împlinită sau poate mult mai săracă.

Sunt plin de metehne, mă simt atât  defect spiritual,
Somnul meu este o himeră, o iluzie într-un deşert arid din noapte.
Probabil sunt efemer, poate chiar nici nu exist.
Asta-i o foaie scrisă în timp şi-aruncată pe mare….
Dacă o găseşti nu o citii, o să îţi facă zilele amare.

Şi în continuare greierele surd îmi urlă în timpane,
Îl ascult şi îl tot simt cum îl doare,
Să ştii că atât de bine cânţi şi nici măcar nu te auzi,
Dar continui în fiecare noapte cu degetul un cer gol, fără stele.
Şi el în continuare cântă, pe treptele trecutului.

Cine sunt?

O aud cum ţipă, cum zbiară şi cum se zbate.
Nu o văd nicăieri, sigur este doar o amintire….
Ăsta-i chipul meu? Ce chip cioplit într-o rocă calcaroasă,cine-sunt-eu

Calc un pământ ce-adăposteşte trupuri, probabil şi pe-al meu.
Sunt doar o amintire, una difuză pe un televizor color,
Iar eu tot păşesc în forfota unor frunze rugine…
Mă întreb oare, acesta-i drumul spre Golgota?

Oare am vorbit toate cuvintele? Bate vântul tare din pupă.
Asta-i o linişte sterilă, neifectată de vorbele mele,
Aceaşi zi, mi-se repetă într-o cameră veche.
Am pierdut şirul serilor nedormite.
Sunt la un pas să trec şi de acest an, către altul.
Mi-se cere ca să iert, dar pe mine cine mă iartă?

Sticle pocnesc la fiecare lovitură de zid,
Stau păsări pe ramuri, astea sunt zori nemărginite.
Noaptea încearcă să-mi arate, că secundarul este defect,
Timpul bate pasul pe loc într-o mare de nisipuri mişcătoare.
Sunt obosit, dar este timpul pentru muncă,
Deschid uşa şi plec, după o cruce şi un Doamne ajută.

Din urmă

Eram prea singur pe o bancă lângă mare.
Privesc timpul cum zboară, de parcă-i însetat de moarte,images
Mă analizează din priviri, dar parcă nu ca altă dată….
Şi în jur purcede un aer greu, mult prea greţos…
Stau singur pe o bancă, mă scuzi, cu tine sigurătate.

Se-aud clopote în mare, de parcă ne-a sosit clipa,
Dar nu se întrezăreşte nimic, ciudată-mi este fiinţa.
Şi totul se scufundă, se duce la adăpost în mare,
Probabil acolo ne este şi nouă locul, celor fără de scăpare.
Sunt sigur că mai sunt alţi zeci ca mine, pe fund de mare.

Suntem pierduţi, singurătate, încă mai scriu despre tine.
Eşti muza mea tăcută de atâţia ani.
Nu vreau să-ţi mulţumesc, pentru că este în zadar.
Pentru că eu nu fac parte din tine,
Ci, eu pur şi simplu, m-am rătăcite prin tine.

Țăndări

Am atât de multe de scris, dar prea puține rânduri.
Și-atâte puncte și virgule și pauze în capul meu,
Mă fac să mă gândesc la lucruri dinspre viitor.
Că ăsta-i un prezent ciudat, sunt sigur că a greșit adresa,
Dar sunt mult prea obosit să stau să-i mai explic…..

Mă simt desculț într-un deșert arid,
Unde nu a mai nins de-o vreme, dar are porțiuni de gheață,
Îmi simt sufletul în palme, refuz să îl resuscitez,
Mori și tu că poate așa mă mai liniștesc.
Sunt sătul de insomnii și sticle care nu vorbesc.

Aș vrea să am idee despre tot ce se petrece,
Totul se întâmplă spontan și destul de ciudat,
Probabil eu sunt ciudatul, ce scrie versuri pe globul de cristal,
Ce stă să se spargă sub globul ocular.
Într-o zi de sărbătoare.

Tăcere

Am vrut să te cern printr-o sită deasă,44283027
Să pun în plasă doar bunul din tine,
Dar tu timp nebun, mi-ai rupt sita, și ai căzut cu totul…
Și acum trag după tine, și am să mai trag o eternitate.
Că eu nu am să mor, tu nici atât, suntem nemuritori,
Dar ne ucidem unul pe altul în văzul tuturor.

Hai să ne punem capăt zilelor, și așa tu ai destule,
Iar eu probabil prea puține.
Să ne dăm vina pe soarta, pentru serile pierdute,
Aruncați în mare să plutim peste tot ce-am clădit odată,
Că probabil eu astăzi mă voi întoarce acasă.

Asta-i o stare sumbră, întunecată de-a dreptul.
Nu vreau să fiu înțeles, nu vreau să dau explicații,
Locul meu nu este aici, locul meu îl merită alții.
Nu vreau să dau nume, că-s înconjurat de blesteme….
Ahh, ce-aromă de purgatoriu au versurile mele.

Hai să pipăm în cinstea păcii globale, zâmbind în faţa camerei,
Şi bocind în hohote în culise,
Suntem protagoniştii haosului dintre noi, nimeni altcineva.
Suntem doar două fiinţe, desfiinţate de destin.
Iar eu poet nebun, scriu doar să mai pot să respir.

P.S. Adio.

Era o singurătate crudă, cu un gust amar,
Iar afară se întrezărea o lună plină, dar era atât de seacă.tumblr_o7dvk92v751uu9fqho1_400
Se cunoşteau pe ea regretele, lafel ca şi pe mine….
Dar ea, tăcea destul de bine, dar nu lafel şi eu.
Iar în jurul meu era linişte, era seară peste Tăbăcărie.

Ucideam pietre, aruncându-le cu sete-n mare,
Le priveam suflare sufocată de apă şi tăceam.
Eram atât de singur, lafel ca şi marea,
Ambii dezorientaţi şi pierduţi în timp şi spaţiu.

Doar un sfârşit ciudat de Noiembrie, neînţeles.
Probabil timpul şi-a pierdut din esenţă şi din aromă.
Dar această scrisoare-i vagă, ciudată şi tristă,
Tu nu ai să citeşti printre rânduri…
O să împarţi altuia zâmbete de unică folosintă,
Dar vreau să ştii doar cine am fost,
Doar Rotus, adio.

Ăăă… ce să zic?

-Tu, ăă… nu m-ai înţeles prea bine, de la început.i-was-assaulted-on-the-street-but-i-still-walk-home-alone-at-night-408-body-image-1428519885
Nu îţi vreau scuzele, nu îţi vreau lacrimile pe perna ,
Te vreau  sau te-am vrut? Suntem unul? Sau două scursuri?
Răspunde-mi şi nu lăsa capul în pământ, doar răspunde.
Singurătate răspunde,  de ce taci şi ridici din umeri ?!

Asta poate este doar o pasă proastă, este doar o zi ciudată,
Că mă uit la mine, schimbat la faţă, schimbat la trup.
Vreau doar o zi curată, vreau doar ca să mai râd…..
Îmi vreau timpul înapoi, îmi vreau timpul înapoi,
Asta-i doar agonie, amortizată de pastile…
Ce nu fac decât să îmi amintească de tine.

Hai să ne învelim în tăcere, să tăcem cât putem.
Să lăsăm în noi să urle sentimentele, să le ucidem în tăcere.
Aş vrea să spun că mă doare, dar ştii că mint destul de bine….
Nu te vreau sau te vreau? Probabil tu mă vrei, de aceea mă ajuţi.
Să descopăr altă lume, un poate sunt apreciat.
Singurătate, mă ierţi că te-am certat?

Poartă-mi pe braţe trupul, cel ciudat şi ud,
Am dormit lângă mare, să-i simt inima aproape…
Sarea ei să-mi astupe rănile destul de adânci,
Şi mâna ei să îmi şteargă lacrimile inutile….
Singurătate am crezut că ai uitat de mine.
Oare să mă bucur sau să îmi pară rău?