Lună: iunie 2017

Trecut de doișpe…

iunie 30, 2017

Sunt doar străzile astea ciudate, iluminate de faruri,
Stau singur pe balustradă, orbit de furie oftez…
Gânduri ce nu-mi dau pace mă fac să lamentez,
Că nici opiaceea numai are același efect.
Mă bucur doar prin poze, unele alb-negru,
Că anii au trecut și eu rămas integru.

Un somn ciudat mă cuprinde, doar când se crapă de ziuă.
Încontr-o s-o apuc, că nu văd niciun semn.
Alerg orbește prin viață,
Oare la mine se sfârșește altfel?!
Iar un timp fără esență încearcă să mă vândă.

Iluziile îmi acaparează starea ciudată,
Trecut bine de miează noapte, continui scrisori să scriu….
Sper s-ajungă și la tine, poate nu prea târziu,
Singurătate, puțin eu mă bazez pe tine,
Încă nu e prea târziu ca să uiți de mine.

Sincer…..

iunie 28, 2017

Am adormit mult prea devreme, am uitat cât era ceasul.
Înfofolit în amintiri refuz să mă trezesc,
Probabil este multea devreme sau mult prea târziu.. nu știu.
Socot că este vremea să spunem ce simțim,
Că poate mâine se sparge clepsidra ce o tot iubim,
Și o să ne pierdem prin timp.

Ascunde-mi sub umbra ta tăcerea,
Nu mă lăsa să vorbesc vreodată….
Ucide-mi orice speranță, fă-mă să te urăsc.
Că-i cel mai sincer sentiment pe care îl cunosc.
Singurătate, mai stăm mult de vorbă?!

…am timp

iunie 24, 2017

Diferite blesteme, legate cap la cap,
Fac globul ocular să lăcrimeze sub diferite sinteze…
Iar amintiri sub antiteze ajung să mă lamenteze.
Şi undeva din sens opus văd doar flash-uri,
Calmea-mi este curbată uşor ca orizontu’
Iar mare ce mă priveşte îmi cere totul.

Şi în atâtea cărţi încerc să îmi găsesc norocul,
Merg la noroc şi fără şansă de scăpare.
Că-n lumea asta toate-s asemănătoare,
Dar este prea dimineaţă, o să continui să scriu,
Că de la o vreme simt cum se schimbă vremea.

Mai sunt atâtea de dus, mă simt pe loc ca un fus,
Stilo-ul acesta imbătrâneşte sau poate doar a obosit.
Şi mă uit şi tac, tac privind tăcutu-l din oglindă,
– Rotuse, ce căutam rătăciţi pe aici?!

Diferite stări

iunie 20, 2017

Singurătate, este a mia oară când îţi deschis uşa.
Hai, ia ce vrei şi pleacă, du-te numai sta.
Eşti frumos îmbrăcată, dar gata, pleacă, uită c-am existat…
În noaptea asta cinăm separat, refuz să-şi vorbesc
Ai aflat că-mi scriu cartea, dar în asta nu o să apari..
Hai, te rog pleacă.

Asta-i doar o groapă cu gratii, mă simt fără scăpare,
Sunt obosit psihic, pastilele astea încep uşor să mă adoarmă,
Fericirea-i o carte fictivă, ce-am jucat-o pe-o miză mare…
Şi-am pierdut, nu-i de mirare..
Am înţeles totul anapoda timpul, ce-mi subjugă fiecare clipă…
Sunt om, dar mă simt de faţadă, sunt momeala unei sorţi nefaste.

De nicăieri

iunie 17, 2017

Atâtea răsărituri și-au pus amprenta prost…
Că marea asta-i agitată, ar mătura cu mine pe jos.
Îi înțeleg durerea, dar nu pot să o scriu…
Nu am destule pagini și nici cuvinte ca să o descriu.

În jur aceași stare ciudată, un aer la fel de cald,
Lumina se ascunde, întunericul ușor își face loc…
Nici nu-i ceea ce pare, dar te rog, dă-mi un foc.
Să-aprind tot ce mă înconjoară, nimic nu există.
Sunt doar eu, privind într-o oglindă.