Ascuțitoare vorbe plâng în grădini de mărgăritar.
În apusuri dezbrăcate fluturii în ploi tot cad.
Nostalgia primăverii persistă peste noi.
Iar lacrimile tale se pierd printre pernele moi
Ascuțitoare vorbe plâng, cu lacrimi de argint
Statui de ceară mă blesteamă căci pentru mine ard.
Și mă-ncălzesc la umbra lor cu sufletul pe jar…
Mi-am cărat trupul pe picioare la spital
Și l-am lăsat apoi să moară-n agonie.
Umerii osteniți de-atâta ură, refuză să mai care
Sufletul ce mi-a fost ca o barieră spre drumul meu spre univers.
L-am așteptat să-agonizeze, încolțit de-atâta nepăsare
Și ca un mârșav l-am mințit că așa este mai bine
Să fie mort și trist așa ca mine.
o9noapte 