Tristețea-mi cântă-n suflet, c-un instrument funerar….
Cimpoiul ăsta cântă bine și pare că mă place.
Și undele lui muzicale mai rău mă apasă
Un junghi în coasta il simt mai apăsat.
Și nu îmi mai cântă cimpoiul, ce liniște de câmp
Am un singur gând și te strig pe nume.
Cad în liniștea neanului și nu îmi explic starea
Pleoape tot mai grele, buze mai amare
Și în jurul meu persistă moartea cu instrumente funerare.
Afară nu-i lumină, în suflet întunericul persistă
Sunt dramaturgul propriilor vise, îmi ucid viața mereu
Că în jurul meu persistă moartea cu înstrumente funerare.
o9noapte 