Atâta tăcere persistă în această cameră, tristă.
Mă descompun treptat și mă îngrop.
Te aștept, te aștept să-mi șoptești cuvinte aproape de ceafă.
Să te simt prezentă, să nu mai pun atâtea puncte.
Când de fapt în locul lor, ar trebui să persiste numele tău…
Te conturez așa perfect în noaptea cea furtunoasă.
Zeci de picături năvălesc pământul și-atâtea mă curăță.
Poate, odată, o să fugim amândoi, în această ploaie.
Atâtea lucruri ți-am promis, câte o să se întâmple?
Te petrec cu ochii, în această mare de oameni.
Nu reușesc să te văd, măcar să te simt, atât.
Vântul îmi insuflă parfumul tău, dulce amărui.
Iar mie, îmi vine să plâng, dar nu am pe umărul cui….
o9noapte 