Hai să mai stăm puțin de vorbă, un ceas sau poate două,
Să uităm pentru o clipă, că mâine, cine știe, nu mai suntem.
Cu acest gând să ne culcăm, îmbrățișati și triși,
Să nu ținem cont de ce ne este rezervat, ci pur și simplu, să trăim.
În vis să fim doar unul, un trup ciudat, frumos.
Prin ochii mei să vezi urâtul iar prin ai tăi frumosul,
Tălpile noastre să cunoască același drum și-același prag,
Iar mâinile noastre să unească, tot ce ne-a fost dat.
Și să uităm pentru o clipă, că ne-am îndepărtat.
Iar prin același vene să curgă aceași viață.
Ciudat concept, stârnit din ura mea de moarte.
Că te-am lăsat, în noapte, în zi, în ploaie, în furtună.
Eu acum, ce mă fac?! Ce sunt? Cine sunt?!
Sunt tu sau sunt eu?! Trăiesc prin tine? Sau prin mine?
Cine sunt, sau mai bine spus, ce-am devenit?
Plecarea ta a fost acerbă, refuz să cred, că m-am trezit.
o9noapte 