Etichetă: Acelasi

Dimineţi ciudate şi reci.

octombrie 17, 2017

Simţeam pasul meu pe un pământ mincinos,
Aveam în gând culori nestingherite,
Era mai bine înainte, când nu ştiam cum este în noroi…
Când braţele nu-mi erau cuprinse de rugină,
Ce se dezintegrează la o adiere de vânt fină.
Mă simt într-un dans ciudat de mimi, ce caut aici ?

Unde-ţi este glasul Singurătate?
Te-am întrebat atâtea, dar fără răspuns,
Mi-ai dat trupul ei şi paltonul, fără pic de resentiment,
Eşti absentă, dar te simt în coasă, macini ca un cancer.
Murim separat sau strânşi bine la piept?

Dimineţi reci pline de rouă şi-o caroserie fără suflet,
Nu înţeleg ce se petrece,  am sângele blocat în vene,
Îndrăgostit de linişte, tânjesc după gălăgie ciudată…
Confuz, îmi simţeam pasul pe acelaşi pământ minciunos…

Refuz să cred

februarie 12, 2016

Hai să mai stăm puțin de vorbă, un ceas sau poate două,3926631f801201586996f16207a27cd0
Să uităm pentru o clipă, că mâine, cine știe, nu mai suntem.
Cu acest gând să ne culcăm, îmbrățișati și triși,
Să nu ținem cont de ce ne este rezervat, ci pur și simplu, să trăim.
În vis să fim doar unul, un trup ciudat, frumos.

Prin ochii mei să vezi urâtul iar prin ai tăi frumosul,
Tălpile noastre să cunoască același drum și-același prag,
Iar mâinile noastre să unească, tot ce ne-a fost dat.
Și să uităm pentru o clipă, că ne-am îndepărtat.
Iar prin același vene să curgă aceași viață.

Ciudat concept, stârnit din ura mea de moarte.
Că te-am lăsat, în noapte, în zi, în ploaie, în furtună.
Eu acum, ce mă fac?! Ce sunt? Cine sunt?!
Sunt tu sau sunt eu?! Trăiesc prin tine? Sau prin mine?
Cine sunt, sau mai bine spus, ce-am devenit?
Plecarea ta a fost acerbă, refuz să cred, că m-am trezit.

Doleanță

decembrie 23, 2015

Timpul și-a pierdut esența, face lucruri să piară.
Nostalgia împăienjenește gânduri și apoi le ucide.
Și foșnete de vânt, lovesc trecutul în frunte.
Frunze cad pe jos printre ropote de scuze…

Și demnitatea se scruge pe buze, odată cu iubirea.
Săruturile pătimașe, acum sunt date uitării…
Îmbrățisări primăvăratice în toi de iarnă, sunt date dispărute.
Iar noi, suntem oameni fără scuze…

Sub același cer, păream că ne cunoaștem.
Eram doi străini, ce ne căutam prin astre….
Și astăzi, reamintim trecutului cine am fost și ce-am ajuns.
Două suflete stinghere, uitate, pierdute, moarte.

Mi-se părea

decembrie 18, 2015

Părea că ești chiar tu, din depărtare.3277
Aceleași trăsături, aproape similare.
Aceleași gesturi, dar fără dragoste, mare….
Părea că ești tu, dar mi-se pare.

Din mersul meu, se înțelegeau diverse…
Poate fapte, poate gesturi, poate iubire…
Dar ea din depărtare, părea că ești tu.
Același chip, dar din depărtare, mi-se pare.

Mâini identice, același zâmbet sfidător, mi-se pare.
Gândul meu e la tine, sau doar mi-se pare?
Te regăsesc în toate, poate iubirea mea te plăzmuiește, iară?
Sau doar dorul de tine, fac ca toate astea, să mi-se pară?
Dar părea că ești tu, din depărtare…

Demult uitată

iulie 30, 2015

Simt cum mă eliberez de tine, simt cum mă părăsești.
Îți scriu pe chip poeme, pe gene te sărut.
Îmi iau rămas bun, exact cum știu eu mai bine….
Te îmbrățișez și simt cum mă umplu de tine
Dar în același timp te pierd.

Nu-ți voi uita coapsele ce se  ondulau pe podul palmei mele
Simt cum ușor ieși din sufletul meu, mă frâng oarecum de durere…
Nu vărs lacrimi căci tu de-acum faci parte din ele
Și nu vreau să te mai irosesc vreodată…
Iar în fața mea timpul trece, nerespectând legea firii…

Simt cum mă cuprinzi din nou
Și vreau și vreau și…stau și stau
Și tu poți simți exact ca o melodie cum te învălui din nou
Ca un vulcan ieșit din latența-i autoimpusă
Iar tu te minunezi pentru a mia oară
Amintindu-ți cum, într-o zi de vară, pe o bancă sau o scară
Te-am tras lângă mine și a-nceput totul să tresară.

                           Poezie scrisă în colaborare cu Piramidon