Simt tăcerea cum îmi sfârtecă timpanele.
Iar tu, stai, mă priveşti cum zac, singurătate crudă….
Atât de crudă dar tot simt nevoie să te gust,
Simt cum cerul îşi leapădă stele peste mine şi mor sufocat,
Licoarea ce-mi ajunge în vene mă face să mă simt ciudat.
Refuz să cred că am ajuns singur, doar cu tine singurătate.

Paşii tăi prin cameră lasă urme adânci,
Nonculorile din ochii tăi mă fac mai mult să plâng!
De mult o scriam pe foi, acum ştiu că mă reneagă,
Sunt un nebun, prin rânduri las atâta otravă,
Îmi las suferinţa pe coli şi le arunc în vânt.
Dar sunt dependente de mine şi se întorc curând.

Nici nu reuşesc să trăiesc dar nici să mor,
Pe undeva departe sau pe aproape stă adevărul,
Iar limbile voastre sunt ciudate, vorbite multe de-odată.
Delirez, scriu ciudat, ştiu, tac, urlu, zbier.
Lasă-mi acele în venă, lasă-mă să pier.