Etichetă: Adevar

Bogăţia sufletească

decembrie 1, 2012

4330211Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna!!!
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 100 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, dragostea, familia, educatia, bunul simt, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele!!!

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

Din pacate da… asta’i omul avar sau oamenii avari de putere,fugim o viata intreaga dupa avere,putere intr-un cuvant „avutie”,dar uitam ce este mai important,aceea fiind bogatia sufletului,adica familia. Chiar daca’i o lume de’nenteles si moarte vine fix cand iti este mai bine,totul se naruie cat ai clipi. Tind sa cred si cred asta ca moartea.. este o femie frumoasa o mireasa inediata ce nu se lasa aleasa de nimeni, dar ea alege ce e cel mai frumos pe acest pamant si nu se lasa pana cand nu obtine bogatia sufleteasca a acelui om si asta ma duce cu mintea la o alta poveste.

tata-si-copilul1.Intr-o zi, un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani.
La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus:
„Tata,a fost o experienta foarte buna.
– Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini, noi avem o piscina,iar ei au lacul intreg.
– Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna.
– Noi avem o veranda si o gradina frumoasa,iar ei au padurea intreaga.”
Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheie: „Iti multumesc, tata,ca mi-ai aratat ce saraci suntem!” Concluzie: Cand masuram ceea ce avem, rezultatul este perceptia noastra despre viata. Daca avem dragoste, prieteni, sanatate, simtul umorului si gandire pozitiva, avem totul in viata. Gandeste-te un moment si decide: ESTI BOGAT SAU SARAC?

Nu stiu de ce dar ma consider un sarac bogat, am ce imi trebuie ,familie si cativa prieteni rataciti.. poate nu imi doresc nimic mai mult dar tot simt ca ceva in mine lipseste.. ceva e stins si nu se lasa aprins de la prima scanteie, ci are nevoie de o intreaga flacara  pentru a incepe deflagratia in sufletul meu. Dar cum ? De unde? Si pana cand? Va dura aceasta incercare de aprindere a flacarai? Si cand o voi aprinde voi realiza ca sunt deja la limita timpului si mai am putin si alunec pe muchia de cutit si nu voi mai avea o margine de care sa ma tin numita „eu” si nu voi mai cadea intr-un hau numit „noi”.

Ceea ce fac mă defineşte

septembrie 28, 2012

Cred. Că există lucruri în viaţă pentru care merită să lupţi şi să te zbaţi, indiferent de obstacolele pe care le întâlneşti pe parcurs. Cred în vise realizate la fel cum cred şi în cele împlinite pe parcurs. Nu cred în destin, slujesc un singur Dumnezeu Tatăl şi mai cred că toţi trăim sub acelaşi cer şi pe acelaşi pământ.

Ştiu. Că am fost folosit, ajutat, sfătuit la bine, la rău. Ştiu că lumea e bună uneori şi rea mai tot timpul. Ştiu că acuşa începe şcoala, ştiu că sunt în stare de multe dar n-o arăt, ştiu că îmi place să mă laud şi intru în dizgraţiile unora şi mai ştiu că Ceahlaul n-o sa bată acasă pe Astra Ploieşti etapa care vine.

Stau. Şi nu fac nimic, stau şi aştept, stau şi mă gândesc. Stau şi mă uit în jur cum toată lumea stă şi se uită şi ei la rândul lor în jur. Stau în pat întins şi visez cu ochii deschişi, stau pe scaun la birou şi scriu de zor în Word ce-mi trece prin cap. Stau…

Iubesc. Îmi iubesc apropiaţii, fraţii, toate rudele şi toţi prietenii mei buni. Iubesc adevarul şi iubesc să împart din puţinul meu cu alţii. Iubesc toamna şi îmbrăţişările, iubesc poeziile şi arta în general. Dar mai presus de toate îl iubesc pe Dumnezeu, care m-a ajutat atunci când mi-a fost mai greu!

Învăţ. În fiecare zi câte un lucru nou, învăţ să merg pe drumul pe care mi l-am ales la început, învăţ sa râd, învăţ să sar peste obstacole, învăţ să socializez, să îmi fac prieteni noi oriunde mă duc. Învăţ să mă adaptez oricărui stil de viaţă şi oricărei situaţii. Învăţ să-mi formez gusturi pentru muzică, mâncare, oameni, locuri şi alte lucruri la fel de semnificative.

Lupt. Să câştig ce e nu am. Lupt să păstrez ce am deja. Lupt să rămân la nivelul la care am ajuns. Lupt pentru ce îmi doresc să obţin ca un nebun, lupt câteodată chiar şi fără motiv, lupt să ajut, să schimb lumea în bine. Dar mai presus de toate, lupt pentru ce iubesc şi preţuiesc pe aceasta lume.

Nu. Nu sunt bădaran, nu sunt cum nu ar trebui să fiu, nu mă las uşor impresionat, nu refuz pe nimeni până nu îi aud întreaga poveste pe care are să mi-o spună, nu tac niciodată din gură, nu merg pe stradă fără să ascult muzica, nu cred că mă voi lăsa de fumat prea curând şi nu ştiu dacă mai am vreo idee despre care as putea să mai scriu.

Te vreau

septembrie 11, 2012

Răsare feeric

Un bumerang ce iese din lumina şi intră-n întuneric

Plin de nori, neguri, praf şi spume

Vântu-ncearcă să le-adune pe toate

Şi să le lase deoparte

Căci clipa de-acum eternă va fi

O voi ţine minte şi când voi muri, şi după să ştii

A mea nu eşti, dar a mea vei fi

Află adevărul şi s-ar putea să vii cu mine

Te iau de mana şi te duc acolo

Unde termenul „solo” şi-a găsit perechea

Căci totul în jurul meu s-a îmbrăcat într-un efect de sepia

Avem un drum de parcurs

Atunci când timpul s-a scurs prin clepsidra de sticlă

Povestea e complicată, dar s-o facem simplă

Hai nu fi timidă, nu fi timidă!

Minciună si adevăr

septembrie 2, 2012

Două părţi total diferite, dar de cele mai multe ori ele se întâlnesc şi ajung la un numitor comun. Oare aşa să fie? De cele mai multe ori adevarul doare şi ce facem ? Zicem adevărul persoanelor iubite şi să ştim că se vor supăra? Sau să zicem o minciună chiar dacă aceasta are picioare scurte şi va ieşi repede la iveală? Da…cred ca este mai bine. Adevărat este că doare când şti că eşti minţit, dar totuşi cei dragi îţi ascund asta.

Dar de ce ne supară adevarul? De ce ne ascundem aşa de mult de el? Totuşi cred că ne ascundem de adevăr deoarece nu ne place să ni se zică FIX în faţă de defectele noastre. Minţit. hmmm un cuvânt care deja îmi aduce zâmbetul pe faţă, pentru mine adevăr sau minciună este un adevarat „nimic”. Pur şi simplu nu îmi pasă dacă sunt minţit sau dacă mi se zice adevărul. Pentru că ştiu că şi adevărul şi minciuna se pot modela dupa fiecare persoană şi este un mare ….Deja încep să mă enervez când îmi aduc aminte de toate minciunile auzite. Dar noi (şi când zic noi mă refer la toţi cei care veţi citi acest post) şi noi am minţit de multe ori, dar am minţit cu un scop, am minţit să ne ascundem sentimentele şi acum regretăm, am minţit ca nu ne pasă, dar totuşi ne pasă de acea persoana si iar regretăm, am mintit ca nu am spus adevarul! Da! Dar asta doar ca să protejăm acea persoană pentru că adevărul ar fi dus la un adevărat dezastru pentru noi.

Dar totuşi, minciuna a avut picioare foarte scurte, adevărul a ieşit la iveala şi .. din prea mult orgoliu refuzăm să acceptăm asta, refuzăm să acceptăm că am fost minţiţi pentru binele nostru. Dar cel mai mult mă deranjează că nu sunt/suntem minţiţi în faţă „real life” mă refer, ci suntem minţiţi pe Facebook, marea tâmpenie care circula pe internet pe lângă multe altele, sau printr-un sms tot pe un ecran cibernetic. Deci în viziunea mea minciuna şi adevărul se contopesc ca yin şi yang care chiar asta este, binele şi răul sub un alt context. Aşa că…asta este viaţa: un adevăr dar şi o minciună în acelaşi timp.