De ce toate tac când marea se agită?

De ce-n astă dimineaţă,soarele nu mai există

De ce pe chipul meu , persită chipul trist..

De aş fi din lut, m-aş modela când afară-i ploaie

Dar sunt os şi piele ce se întind precum nişte nuiele

Pe un drum de flori buruienile se-ntind cât pot

Ascunzându-mi calea spre Lucifer… eu nu m-ăntorc

Îmi urmez chemarea, prin apă şi prin foc

Nu-mi las sufletul să cadă, adânc în nenoroc

Prin mijloc de pădure mă simt aşa de viu

Ţinut în viaţă de pustiu parcă totul prinde viaţă

Parcă omul trist capătă culori la faţă

Parcă omul cel de lut acum la soare se modelează.