Ciudat, tot mai ciudat cad picăturile de ploae,
Un decor sinistru, armonizat de umbra ta,
Aer-ul rece intră pe un geam larg deschis,
Mult prea devreme, un soare palid zace în surdină…
Păcat de culorile mele, au membrele amputate.
Iar umbra ta îmi stă de şaşe.

Şaşe fix, descopăr marginea timpului,
Potcoava mea întoarsă invers, curge norocul la infinit.
Acelaşi soare palid îmi dă de veste că numai am timp,
Greşelile-s pe masă, este un joc ciudat de poker…
Sunt propria mea miză, nu clipesc când dau all-lin,
Dar am început să plâng în clipa în care am realizat că m-am pierdut.

Am jucat orbeşte, câştigând doar un trecut…
Ce-mi apasă tot mai mult pe umeri, asta-i nostalgia,
Nu sunt iluzii, nimic de aici nu te ajută,
Am fost sau încă sunt, acolo unde nimeni nu a vrut să ajungă.
Pe un tărâm unde te sapă şi propria ta umbră….