Etichetă: Albastru

Înainte, înainte era bine

martie 28, 2016

Parcă liniștea nu își are rostul în acest tablou.12321688_1144128622287233_1179299318983982597_n
Pictat atât de prost sau conceput ciudat,
Ce reflectă dragostea pierdută, a unui pirat…
Nu văd rostul acestei esențe de culoare,
Un albastru bluemarin spre un roșu movuliu.

Atâtea combinări atâtea îngrădiri de culoare,
Mult prea amestecate nu fac decât să-i ucidă frumusețea.
Ambiguitatea face parte din el, ciudat nu exprimă nimic,
Mă văd în colțuri, mă văd pe centru pe margini,
Sunt chiar eu, Rotus, pictat extrem de prost.

Îți voi dăruii alte creioane,pensule, Emma, să mă pictezi mai bine,
Soarta și-a bătut joc, arucându-mi stropi de culoare-n viață.
Nu știu cum să mă exprim, este ora unsprezece seara, pardon este zece,
Și timpul s-a dat înapoi, nu mai eu merg înainte, că acolo era mai bine.

Cutremur în inima munților

octombrie 12, 2015

image

Plouă la deal din vârf până-n vale
Căci în inima munților cad sulițe
Tremură peștii în fluvii din izvor până-n mare
Și cad plasă capcanelor plantate de undițe.

Inima munților bate mai tare și scuipă noroi
În timp ce copacii se frâng sub privirea tăcută a nopții
Vântul suflă a dor și mângâie umerii munților goi
Și apoi se ascunde sub umbra albastră a morții.

Nimic n-are sens când nu vă dați seama
Că munții nu pot să îndure atâta durere
Nu strânge cureaua, dă jos catarama
Ca într-o zi vei găsi nu munți, ci o livadă de mere…

Și tot ce începe, evident se termină
Dar nu și munții. Ei sunt infiniți
Așa ca ia-mă de mână într-o zi senină
Să privim cerul albastru îndrăgostiți!

Și munții zâmbesc când sunt în corvoadă
Și prin frunzulițele pomilor găsesc vreun trofeu
Dar poate-ntr-o zi cu soarele pe verandă
Vei realiza că dita mai muntele eram defapt eu!

Eva

mai 14, 2013

Descompus în praf de steletumblr_lp432eyZyk1qh7487o1_r4_500

De pe cer căzut-am pe asfalt

În mii şi mii de-albastre perle

Şi cineva m-a prins. M-a adunat

 

M-ai pus la loc, m-ai strâns ca pe un puzzle

Bucată cu bucată de pe jos

Şi m-a durut un pic. Şi-am plâns

Ca un copil mic şi plângăcios.

 

Tu m-ai creat, mi-ai oferit o şansă nouă

Şi-aşa eu m-am format un om mărinimos

Iubim stropii de ploaie, deşi la orizont nu plouă

Tu mă construieşti cel mai frumos…

 

Şi-acum noi doi ţinându-ne de mână

Plutim din nou pe boltele pasiunii

Şi o arteră-n partea dreaptă îmi e acum stăpână

Ce se agita din neant până în inima furtunii!

E toamnă

septembrie 4, 2012

O toamnă târzie, poate prea pustie

O toamnă dup-o vară în care-a fost doar gălăgie

Drumul meu spre-o nouă viaţă, pătat de mii de frunze

Migrez din pom în pom şi caut călăuze

Să mă îndrume vântul care a-nceput să bată

Norii acoperă cerul. Tot albastrul îl sapă

Picior de om n-a fost aici, cărare nu există

La marginea unui oraş, o pădurice mult prea tristă

Poate prea sinistră…

Crengile copacilor se usucă uşor…uşor…

În timp ce păsările zboară spre un ţinut fără de nori

Ziua e mai scurtă, noaptea acum e mult prea lungă

În drumul meu nu văd nici urmă de vreo floare plăpândă…

Razele soarelui încearcă să se-aprindă

Dar vine ploaia de vise cu gândul să le stingă

Termometrul arată douăzeci de grade

Si temperatura scade îngheţată de şoapte

Totul s-a schimbat căci toamna a venit,

Dar eu m-am razgandit, voi fi la fel acum

Mă recunoşti de la distanţă când mă-ntâlneşti pe drum!