Aştept să se întunece puţin, aşa cum îmi place la nebunie! Las laptop-ul „pe liber”, mă schimb de hainele de casă şi înainte să ies pe uşă nu uit şapca…obligatoriu. Cozorocu’ invers şi sunt eu însumi. Ies din bloc şi mă aşez fix pe scări, în faţa lui. Ipod-ul în buzunar, dau drumu la muzică şi scot o ţigară s-o fumez. O aprind cu o brichetă rătăcită prin sertarele dezordonate de la biroul meu şi pe care o găsisem recent. E ora mea de meditaţie. Trag leeent din ţigară, să ştiu că îmi ajunge cât mai mult timp…

Mă uit cu coada ochiului la fiecare cetăţean care îmi trece prin faţă, îl analizez, văd cu ce este îmbrăcat. Din când în când îmi mai sare în ochi câte un decolteu mai îndrăzneţ. Dar rar… Îmi place la nebunie de seniorii care ies seara să se plimbe, fie ei doi, fie el unul…Merg liniştiţi, alene pe bulevard, admiră totul în jur, unii care mă mai cunosc mă salută. Îi salut şi eu respectuos, trec mai departe….Frumos seara, în faţa blocului. Câteodată se mai întâmplă să las muzica pe o discuţie cu câte un amic doi, în acelaşi loc, poate 2 metri mai încolo pe o bancuţă. Îmi place. Se întâmplă aproape in fiecare zi, între 9 şi 12 seara. Blocurile care luminează strada la fel ca şi alte obiecte din jur parcă…parcă îmi ţin companie atunci când sunt singur singurel şi le mulţumesc pentru asta, ei bine…în felul meu.