Nu contează

Scriu privind lumânarea cum se stinge,
Pereții își scutură varul sub zgârieturi de pix,
Focul îmi mistuie gândirea și am uitat ce am vrut,
Într-un unvers integru pare că m-am pierdut.

Nu vreau cale de scăpare, nu vreau uși deschide larg,
Sufăr de amnezie uit cine sunt sau ce am fost,
Lumânarea arde, scoate un fum gros,
Sincere condoleanțe, nu contează ce am fost….

Scriu apăsat, pe-o foaie ce pare că nu mai rezistă,
Timpul pare stors dintr-un burete, sec…
Nu pare să-mi ajungă dar cu ce folos?
Sincere condoleanțe, nu conteză ce am fost…

Instrumente

Tristețea-mi cântă-n suflet, c-un instrument funerar….

Cimpoiul ăsta cântă bine și pare că mă place.

Și undele lui muzicale mai rău mă apasă

Un junghi în coasta il simt mai apăsat.

Și nu îmi mai cântă cimpoiul, ce liniște de câmp

Am un singur gând și te strig pe nume.

Cad în liniștea neanului și nu îmi explic starea

Pleoape tot mai grele, buze mai amare

Și în jurul meu persistă moartea cu instrumente funerare.

Afară nu-i lumină, în suflet întunericul persistă

Sunt dramaturgul propriilor vise, îmi ucid viața mereu

Că în jurul meu persistă moartea cu înstrumente funerare.

Amurgul așteptărilor

Stă amurgul veștejit, privind speriat spre mine.amurg

Mă întreabă de mai stau,de am vreo întâlnire….

Că el mă tot privrea și eu tot așteptam

Să vină ea ca să mă i-a, acasă să mă ducă.

Că forță n-am ca să mai merg, nici măcar să plâng.

Că-năuntru sufletului meu,se-aude cancerul râzând.

 

Stă amurgul veștejit,privind speriat spre mine

Și se-ntreabă de rezist,cu atâtea boli în mine.

Psihicu-mi e putrezit și mă pierd prin mine

Nu mă regăsesc și-mi e tare milă.

Că stă amurgul veștejit, plângându-mi de milă.

 

Stă amurgul veștejit,privind speriat spre mine

Mâna-mi este ruginită, scriu tot mai apăsat.

Nu-mi las gândul liber, că e prea speriat

Și-n toată spaima, ce pare fără de sfârșit

Încerc să mai pășesc puțin, ca să ies din viață.

Chipul dintr-o carte

Îmi cad greu,apăsat mâinile tale pe obraji13

Ca un monstru mă simt printre lacrimile tale reci

Dezleagă-mă și dă-mi aripile înapoi să zbor

Când îmi cad picioarele pe covor și mă-nlănțuiesc

Sărută-mi fruntea precum doar tu vei ști vreodată în lume

Lasă-mă să vorbesc,simt că în întuneric , deja înebunesc

Deschide-mi chipul ca o carte și citește din el zilnic, vei înțelege

De ce bururiile nu se vor mai întâmpla vreodată,în această viață

În cuprinsul meu va mai exista o viață, va mai exista un manuscris

Când pe foile negre , pixul nu a mai scris litere înțelese

Voi avea gânduri pe alese, când voi vedea și alte fețe

Închide-mi chipul ce acum îți este carte,curând va fi o foaie

Când afară va fi ploaie, să mă arunci în mare, în adâncuri

Nimeni să nu-mi știe dorul nimeni să mă cunoască la față.

Cititorule

batepalmaHei tu! da tu, cititorule. Ştiu că îmi mulţumeşti doar printr-un apăsat de buton ce se numeşte „like” poate ca vrei să îmi zici mai multe, dar eu ştiu că ceea ce scriu pe tine te linişteşte şi uneori poate te răscoleşte, şi îmi pare rău mie, autorul şi mâna mea îşi cer iertare când nu te mulţumesc dar.. asta e sunt om şi mai greşesc şi eu ce să fac. Citindu’mă mă simţi aproape, mă simţi lângă tine cu mâinile’mi pe umerii tăi şi rândurile ce le citeşti, ce îţi spun „va fi bine”. Nu scriu degeaba, scriu pentru cititorii mei care’mi sunt prieteni nevăzuti şi uneori văzuţi.

Poate că dacă aş fi langa voi ati venii la mine si m’aţi lua în braţe sau să batem palma „jmechereşte” sau pur şi simplu mi’ai zice un „bravo”. Şi cel mai mic gest sau şi un rând scris în comentariu cu „tot aşa” pentru mine înseamnă enorm..ce să zic..cu blogul am plecat de jos, Alex o ştie prea bine, certuri şi necoordonare în rânduri ce îmi dădeau bătăi de cap. Acum le’am pus cap la cap rând pe rând şi am ajuns să avem cititorii noştri pe blog şi suntem mândri de noi, şi la rândul nostru şi noi citim bloguri care sunt mai bune ca ale noastre şi care autorii sunt cu ani buni mai mari ca noi şi când vedem un like ..sau o apreciere din partea lor parcă mai mult ne îndeamnă să scriem mai mult şi mai mult.

Şi mereu stau seara şi mă gândesc, ce idei să mai scriu pe foaie şi apoi pe foaia virtuală, oare ce voi scrie va fi ceva ce le va placea cititorilor? Nu am de unde să ştiu asta, dar totuşi scriu, pentru acel mic grup de oameni care apreciază munca unui artist prins în capcană de propriile gânduri efemere.