Etichetă: Asteapta

Rătăcit

septembrie 4, 2016

Probabil timpul şi-a pierdut din esenţă,89-self-portrait
Nu mai are acelaşi gust, devine tot mai amar,
Stau sub bolta cerească, gândindu-mă iar şi iar…
La diferite chestii la diferite sentimente,
Pierdute toate în drum spre singurătate….

Este doar o altă zi, ciudată şi tristă,
Cu un soare tăcut şi cu un vânt gălăgios….
Caut un adevăr de care să mă prind.
Dar în jur roiesc  minciuni şi pe alături ură…

Astăzi nu a fost o zi bună pentru conştiinţă,
Am timp destul dar simt că-i limitat….
Departe îmi stă doamna, ştie câte reguli am încălcat…
Între noi stau doar două linii şi mai departe doar un semn,
Aşteptăm să vedem care greşeşte şi care pleacă….

Indiferent de zonă….

iulie 18, 2015

Scutură-mi fruntea de necaz și dă-mi puțin noroc.
Scaldă-mi sufletul în bucurie, c-am uitat cum mai arată.
Te rog să-mi îmbrățișezi trupul, că mă dor rănile mult prea rău.
Pansează-mi fiecare cicatrice cu zâmbetele tale și-apoi sărută-mi fruntea…..
Strânge-mă la pieptul tău tare, fă-mă să uit că răul există printre noi.
Descântă-mi numele ca boala să nu mă mai recunoască vreodată.

Doar umbre se mai văd, din reflexia felinarului ce stă să se ardă.
Pâlpâie lumânare din el la fiecare bătaie de vânt
Îmi dă de veste că timpul s-a scrus, și nu-mi dă pic de răgaz…
Să termin tot ce-am început și-l simt cum mă presează cu vorbe amare.
Dar într-un final am auzit marea când îi spunea vremii că ma mințit.
Că timpul pe mine mă așteaptă la fiecare vers și mai apoi mă iartă.
C-am uitat de el și mereu natura-mi va fi aproape, indiferent de zonă.

Te rog să-mi scuturi sufletul de blesteme, să-mi lași soarta curată ca lacrima.
Că am fost omul bun, rău mai niciodată.
Poet neintegrat în lumea asta știrbă de suflet…
Rog marea să-mi calmeaze orice rană deschisă
Că mă simt prea renegat, și în suflet îmi persistă, teroare și cu groază.

Din gară, cu dragoste

iunie 24, 2015

tumblr_mh3vwty7iz1rd5ejfo1_540îmi cade lacrima pe umărul durerii
deși un tren te-așteaptă să îi calci vagonul.
un lăutar te-așteaptă-n gară să îi asculți acordeonul,
iar eu te-aștept c-o floare-n mână la umbra verii…

tu te pripești și-ncepi sa cânți
nedându-mi seama de unde-ai apărut
dansezi și-ți unduiești privirea pe mine de parcă m-ai văzut
și cum nu mă vezi tu continui să cânți…

și te oprești o clipă în timp ce eu transpir
crezând ca m-ai zărit departe pe peron
dar nu eram eu, era un oarecare om
eu eram lângă el, gălăgios ca un public în delir.

atunci când îmbarcarea și-a strigat apelul
atunci începea haosul și drama
si nici măcar atunci tu nu îți dădeai seama
că m-ai pierdut de parcă eu aș fi fost trenul…

Ucis de amintiri

mai 3, 2015

Mă prăfuiește timpul, așteptându-te pe tine.
Ți-am calculat fiecare pas, dar nici unu nu-i spre mine.
Ești rătăcită sau doar m-ai uitat? Că de-atâta vreme….
Mi-a crescut și iarba-n pat și nu te mai găsesc.
Ești departe? Îți e bine ?
Timpul ăsta nu așteaptă și nu-i pasă nici de mine.
Că fericirea mea-i plecată și numai vine niciodată….

Lumina e difuză felinarul stă să ardă
Plămânul meu răsuflă greu că se strânge ața.
Calculând fiecare mișcare mai plăpândă-mi este fața.
Și mă prăfuiește timpul tot scriind peste hârtii
Că știu în sinea mea că tu niciodată n-ai să mai vi.

Timpul ăsta blestemat mi-a dat cu amintiri în ochi
Și-acum văd șoseaua difuză cu lacrimile-n ochi.
Linii albe se tot mișcă dară eu tot stau pe loc.
Asta numai este legea firii, eu într-o mașină iar tu mergi pe jos.
Eu în patru scânduri iar tu frumoasă foc.
Căci eu am fost ucis, ucis de amintiri.

Răspunde odată

septembrie 28, 2013

De ce îngere eu trebuie să beau să uit de toate?IMG_0168

De ce îngere mie nu-mi merg toate ca la carte

Viaţa mea e aceea ce filmul bate şi poveşti de odinioară

Să fumez departe,de lume şi de ce-a  mai grea povară

Să fumez pe timp de vară când se-apropie de toamnă

Mirosul să-mi inunde mintea obosită de greutăţi

Să mă întind pe frunze şi să mă uite toţi c-am existat sau că exist

E timpul … vine timpul ca să mor învins de acel dor nebun

De iubirea mea frumoasă cu ochii verzi, ce mă aşteaptă viu

Iar  îngerii să-i de-a de veste că m-am dus,acolo unde soarele cade la apus

Sunt vorbe multe încă de spus , dar ceasul sună şi nu-i deajuns

Că toate astea m-au învins,un om veşnic  ce va trăii prin gânduri

Pe rânduri stau pietruite măşti ce şi-au pierdut culoarea vie

Şi pe piatra mea stă stinsă ceara ce-a căzută arzătoare.

Ar cam trebuii îngere să stau să mă odihnesc  că  va venii un drum

Fără de întors invers sau de scăpare.