Etichetă: Atâtea

Şi luna…

februarie 1, 2018

Şi  luna a venit mai aproape de pământ,
Tu mai aproape de mine când?original
Că te-ai tot dus în depărtări, şi te-am pierdut de-odată…
Am  vrut să te revăd, dar am aflat că nu se poate,
Şi am dus spre dimineţi nopţi geroase…

Toate se atrag, dar tot atâtea se resping,
Soarta mă fentează, eu cu cine lupt?
Eu pe cine trebuie să înving!?
Dacă trebuie să înving dorul, prefer să fiu ucis,
Nu pot duce o astfel de luptă, nu ar fii cinstit…
Că m-atacă cu ce iubesc, mă forţează să dispreţuiesc frumosul,
Prefer să mor, decât să-mi scuip iubirea.

Astre

ianuarie 15, 2016

Ne-am ascuns amândoi sub pleoape.
Păream atât de triști în fericirea noastră.
Sub pături ne simțeam aproape,
Iar brațele mele îți cuprindeau trupul,
Clepsidra măsura timpul pierdut, iar noi eram tăcuți.
Nu știam ce se petrece, dar, rămâneam, pierduți.

Buzele mele îți alergau pe trup, iar tu, tăceai.
Respirația ta fierbinte, îmi încălzea sufletul rece…
Iar privirile tale dezorientate, parcă mă chemau mai aproape.
Gândurile noastre erau deșarte, se uneau în sărutări aparte.

Atâtea fantasme în mișcari, secundarul bătea rece.
Aproape de zece, sau fără zece, timpul era rece….
Noi eram pierduți, în spațiu și timp și atmosferă.
Iar pe cerul gurii tale, număram însetat, stele.

Elemente cruciale

decembrie 30, 2015

Ascultă, dinamica spețelor întâmplate, mor.
Uitate, distruse, fără nimic în vizor.
Lași lucruri, începi retrospectiva.
Ascultă, astăzi moare, ce-a din tâi și ultima, speranță.
Am sfârșit dus de val, acum, sfârșesc, sufocat.

Atâtea culori dezorientate, mult prea multe păsări, împușcate.
Sânge, pământ,uitare, element nou, în era asta de fantasme.
Noi ne-am iubit, dar dragostea, s-a sinucis.
Când, într-un moment de furie, a aflat adevărul.

Atâtea căi aride, pe un pământ ce n-a fost vreodată arat.
Și-atâta durere, într-un singur trup, mult prea consacrat.
Iarnă atât de toridă și primăveri extrem de reci.
Și-n nevroza mea, atunci când am simțit finalul, am plecat.
Lăsând ușa deschisă, trăind cu speranța, că ai să mai calci, pe aici.

Shoulda

aprilie 21, 2015

Dar zilele continuau să treacă
Iar noi trăiam momente diferite și-n emisfere selenare.
Tu fericită într-o carte, eu trist într-o încăpere
Unde încap atâtea vise, că-i vraiște în gândurile mele.

Mi-am privit lacrimile și ele aveau regrete,
Dar noi ce să mai avem?
Că speranțe-aveam cu, carul,
Iar acum carul s-a rupt.
Zacem amândoi pe-un fund de mare
Unde visele se-ascund.

Nu știam cum să fac timpul, să m-aștepte și pe mine.
Că tu m-ai uitat iar el nu mă recunoștea.
Aveam fața ascunsă sub barbă, ochii îmi erau roșii de plâns,
Așteptând pe-o balustradă să mai privesc doar un apus.
Am luat strada la pas, sperând că te voi găsi…

Am luat-o la fugă pe străzile albastre înroșite de felinare
Dezorientat, numai vedeam nimic în cale.
Fugeam, fugeam de amintirea ta tot mai departe
Dar ea știa drumul și la cotitură m-a prins.
Spre casă am plecat ușor la pas, privind cum totul prinde viață.
Dimineața perfectă, pentru ce-i ce au în suflet speranță.
Dar speranța mea, este la tine și tu departe ai plecat.

Sunt crud, sunt orb

aprilie 2, 2015

Sunt crud, sunt orb, sunt plin de păcate.
Nu înțeleg ce se petrece, dar nu-i nimic ca la carte.
În suburbia asta de viață, toate par că-s naturale
Dar în jurul meu persistă atâtea fapte imorale.
Și din formale gesturi eu nu-nțeleg nimic
Mă ademenești cu setimente, dar eu nu simt nimic.
Și privesc tot din departare, cu indulgență dar și cu degajare.
Nici soarele nu-i sus nici luna nu-i departe.
Și am ajuns să înțeleg că nimic nu-i ca la carte.
Sunt într-un joc informal de păcate, ce-mi stârnesc furia.
Poet contemporan ce urăsc mulțimea, cat să mă destind.
Aștept lumina să vină, și să găsesc răspunsuri.
Mi-am narat întreaga viață, doar într-un singur vers…..
Plâng cu lacrimi deșarte c-am priceput ideea.
Că am să mor curând, dar asta nu-mi doresc.