Ai uitat de mine sunt conştient de asta….
Sunt Rotus, cărunt la faţă ascuns sub barbă,
Aş vrea să te mai iubesc odată, dar nu se poate….
Ţi-am pierdut paşii în noapte, când eram tăcut,
Poate ne vedem odată, să vedem fiecare ce a pierdut.
Suntem pierduţi sau doar fugim unul de altul?
Tu într-un capăt al lumii eu în paratea cealaltă.
Scrisori pierdute în timp şi spaţiu, numai ajung la noi,
Sentimentele-s pierdute pentru amândoi
Oare ne vom regăsii din această pierzare?
Este început de Septembrie, încep să cadă frunze din pomi…
Iar eu stau pe o bancă, scriind sub ochii atâtor stele,
Oftez pentru că asta ştiu să fac cel mai bine,
Apoi iară scriu, mult mai apăsat pe foaie.
Dar mult mai trist.
Simt cum mă eliberez de tine, simt cum mă părăsești.
Îți scriu pe chip poeme, pe gene te sărut.
Îmi iau rămas bun, exact cum știu eu mai bine….
Te îmbrățișez și simt cum mă umplu de tine
Dar în același timp te pierd.
Nu-ți voi uita coapsele ce se ondulau pe podul palmei mele
Simt cum ușor ieși din sufletul meu, mă frâng oarecum de durere…
Nu vărs lacrimi căci tu de-acum faci parte din ele
Și nu vreau să te mai irosesc vreodată…
Iar în fața mea timpul trece, nerespectând legea firii…
Simt cum mă cuprinzi din nou
Și vreau și vreau și…stau și stau
Și tu poți simți exact ca o melodie cum te învălui din nou
Ca un vulcan ieșit din latența-i autoimpusă
Iar tu te minunezi pentru a mia oară
Amintindu-ți cum, într-o zi de vară, pe o bancă sau o scară
Te-am tras lângă mine și a-nceput totul să tresară.
Am zis să lăsăm timpul să decidă pentru noi
Dar timpul ne-a uitat…..
Și ușor pe mare de toate ne-am îndepărtat.
Gândul meu plutește-n gol iar sufletul tău zbiară.
Astăzi se-mplinesc doișpe după amiezi
Când te așteptam pe bancă și tu treci și nu mă vezi.
Am zis să ne lăsam purtați de sentimente
Dar ale tale au secat….
Au fost destule zile când încercam să dorm
Și-au fost destule nopți când te căutam nebun.
Și recunosc c-am plâns, când scriam spre dimineață
Că au fost multe răsărituri și le priveam îngândurat la față.
Am zis să lăsăm timpul să decidă pentru noi.
Dar timpul ne-a uitat…
Și noi ușor pe mare chiar de noi ne-am îndepărtat.
Tu plecată-n depărtare și eu te aștept să vi.
Dar așteptarea e sihastră, oare te voi mai găsi?
Doar o liniște morbidă mi-amintește ca să știi
Că odată ce-ai plecat drumul nu-l vei mai ști…
Amintiri mă tot îmbată, când pe drum ne întâlneam
Ne priveau și constelații, cât de frumos noi ne iubeam.
Dar astea toate-s amintiri ce sigur tu le-ai dat la spate
Am fost o pasă trecătoare ce curând nu va mai fi.
Cu dispreț te uiți la mine, mă blestemi că mai exist….
Și vorbele tale de plumb, adânc îmi cad în suflet
Și iubirea dintre noi tot fuge prin autobuze.
Nu sunt bănci să nu fi stat, nu-i pământ să nu fi mers
Rătăcita-m eu de tine sau tu de mine ?
Asta să fim sau mă mint singur?
Un eșec al iubirii de-acum zace-n noi…..
Că nu am fost în stare să-apuc să te scriu pe foi
Și-acuma scriu într-una, ce eram odată, noi.
Te-am cunoscut într-o gară. Erai un călător rătăcit, confuz și străin de locul în care te aflai, ca și mine de altfel. Căutai scopul vieții în spațiu și timp, ca și mine de altfel. Erai tristă și fericită în același timp, după o adolescență devorată de prieteni, iubiri neîmplinite și vise care se stingeau prea devreme. Parcă mă priveam în oglindă.
Acolo ți-am cunoscut părul lung, castaniu, pe care abia mă sileam sa nu îl mângâi atunci când aveam impresia că te îmbrățișez. Pentru mine asta însemna totul! În același loc îți cunoscusem ochii căprui, ca de pui de căprioara care ieșise să zburde în singurătate. Cu fiecare clipit al genelor dădeai impresia că ascundeai câte un mister, iar asta ma punea pe gânduri și mă înnebunea în același timp. Habar nu aveam ce înălțime ai pentru ca stăteai jos pe o bancă și nici măcar nu știam la ce înălțime să mă ridic să fac față așteptărilor tale. Atunci am preferat să fiu eu însumi și să-mi încerc norocul.
Mi-am zis în acel scurt moment în care visam cu ochii deschiși că dacă aș mai fi trecut prin încă 20 de gări ca aceasta, tot n-aș mai fi întâlnit o căprioară care să-mi metamorfozeze ideile și sentimentele în 6 limbi moarte total diferite, ca mai apoi să le traducă în limba română direct la transcrierea pe hârtie… Și în acel scurt moment de descătușare de realitate am realizat că tu deja dispăruseși sub infinitul liniilor de cale ferată metalice…Și-atunci am pornit după tine fără să știu ce mă așteaptă, cine ești, sau încotro te îndrepți și de ce…Eram dispus să merg până la capăt să te regăsesc și să-ți văd din nou chipul senin, ascuns sub fusta albă a unui zâmbet fermecător…
o9noapte 