De ce nu mori?
De ce nu treci în nefiintă,tu a mea conştiinţă
Mă torturezi pe dinăuntrul sufletului meu
Şi-mi cade greu pe sub bărbie uşor ca un inel
Se strânge funia,ce-mi lasa brazde adânci
Iar prin jurul meu se văd frunze de nuc
Cad şi nucile cu mine odată în văzduh
În jur e atâta iarbă, se simte briza mării
Şi nu ştiu pe unde cad,atâtea lăcrămioare
Cu parfumul lor,mă-mbată şi mă adorm lin
De ce tu conştiinţă, nu mă laşi sâ mor
Prin frunze de pelin,că-s tare-s plin de chin
Arde-mi lacrimile sau strângele-n ulcică
Leagă-mi mâinile şi-ngroapă-le în mare
Coase-mi ochii cu aţă albă de dantelă
Că ei n-au nici-o vină că vedeau lumină
Eu nu îţi cer să mă ierţi,ci să mă cruţi.
