Rând după rând

Rând după rând și foaie după foaie.
Gonesc toate către un haos neconceput
Dar totuși bine gândit și pus pe coală.
Tot trag de sentimente și tot beau din cană.

Călimara stă să sece de sentimente…
Dar o rog să mai rămână să pot să mai scriu.
Că-s viu și trist și poet.
Cum pot să trăiesc așa, de parcă-s metronom….?

Priviri acerbe mă deprimă, vorbe dulci mă îmbată.
Peste tot privesc, poate te mai văd odată.
Dar scriu rând după rând,  adormid pe-o parte…
Te regăsesc în vise, dar nu ca altă dată.
Și continui să scriu, rând după rând și coală după coală.

eu nu sunt unul de-ai lor

eu nu sunt unul de-ai lor
unul de-ai voștri
sunt unul de-al meu
vă privesc trist de sus
de pe muntele Olimp

imaginează-ți că recit această poezie
nu cu o voce tristă pierdută peste mări
ci cu o voce care e AICI
AICI

din cupe aurite beau nectar
sau mai degrabă beau din pahar
să-mi înec cică acel vechi amar
cum îneci cu patos o linguriță de muștar
nu poți

Nehotărât

Să îți scriu acum sau poate mai târziu?

Că poate acuma dormi dar eu continui să-ți scriu.

C-a trecut ceva vreme,de când eu zac în acest sicriu

A trecut ceva vreme , de când nici nu te mai știu

Că n-ai venit la mine așa cum ai pretins

Și dorul meu tomnatic acuma te-a cuprins.

Nu am somn nici foame dar mi-aș dorii să-mi fie sete…

Lacrimile-ți amare să ți-le beau înspre dimineață

Când te privesc pe geam și ești palidă la față

Că mă privești dar parcă-ți e capul vraiște,

Te gândești la mine și parcă ai vrea să fie totul altfel

A trecut o dimineață apoi au urmat vre-o zece

În care mă visai și-mi spuneai că am sufletul mai rece.

Dar cum să fie cald, când te privesc cu patos.

C-am vrut să vin la tine și-am cauzat un haos,

Că drumul a fost lung dar pasul meu prea scurt

Și-am poposit fără să știu,că am să rămân în sicriu.

Răspunde odată

De ce îngere eu trebuie să beau să uit de toate?IMG_0168

De ce îngere mie nu-mi merg toate ca la carte

Viaţa mea e aceea ce filmul bate şi poveşti de odinioară

Să fumez departe,de lume şi de ce-a  mai grea povară

Să fumez pe timp de vară când se-apropie de toamnă

Mirosul să-mi inunde mintea obosită de greutăţi

Să mă întind pe frunze şi să mă uite toţi c-am existat sau că exist

E timpul … vine timpul ca să mor învins de acel dor nebun

De iubirea mea frumoasă cu ochii verzi, ce mă aşteaptă viu

Iar  îngerii să-i de-a de veste că m-am dus,acolo unde soarele cade la apus

Sunt vorbe multe încă de spus , dar ceasul sună şi nu-i deajuns

Că toate astea m-au învins,un om veşnic  ce va trăii prin gânduri

Pe rânduri stau pietruite măşti ce şi-au pierdut culoarea vie

Şi pe piatra mea stă stinsă ceara ce-a căzută arzătoare.

Ar cam trebuii îngere să stau să mă odihnesc  că  va venii un drum

Fără de întors invers sau de scăpare.

Winnie

ţi-aş spune tot ce simt, dar nu am baterie
de-asta îmi iau gândul şi-l aştern pe hârtie
şi-ţi spun scrisoarea asta, la poştă, într-o cutie
s-ajungă pan’ la tine, cu tot c-o jucărie…

e ursuleţul nostru, strânge-l tare tare la piept
pusculita-ursulete prea pufos să fie numai al meu secret.
caci tot ce am aflat, i-am spus lui la ureche
să-ţi şoptească pe-nserate, sufletul tău pereche

adio am plecat, aici te-am salutat
şi cu ast-am încheiat
ai grijă de ursuleţul nostru
iubeşte-l ne-ncetat.
şi-ţi spun pe înserat
că plec să beau iubito
deja m-am îmbătat…