Peron(i)

tumblr_mwyjovKWeI1qm6j0to1_500Sunt o valiză tristă, uitată într-o gară
Ca un cufăr într-o mare ce ascunde o comoară
Tu deschide-ma şi miră-te cum înăuntru curge
Un val trist de lacrimi calde atunci când marea se frânge…
Cad oceane peste mine, peste vai, prin halte multe
Şi străbat cu gându-n noapte zeci de pasaje abrupte
Pas de om rămas în piatră îmi pătează amintirea
Unei zile de septembrie când trenurile dădeau trezirea
Tot peronul mi-era prieten, tot pet-uri şi chiştoace aruncate
Pe sub pasarela 10, unde valizele goale îmi serveau drept amante…
Doar o sticlă de vin dulce schimbă sec culoarea toamnei
Nu credeam s-o zic vreodată, unde-s sfaturile mamei?
Omu-şi schimbă părul şi zâmbetul în timp dispare
Unde-i pieptul roşu-ncins, gata de o alinare?
Îmi aştept iubita soarta ca să îmi dea socoteala
Mi-am vândut biletu-n gara pe 2 litri de machiala

Omul rătăcit

Eşti tu acolo oare?tumblr_m53x2xvS9N1r3qz1lo1_500
Acolo în zare unde lumina e tot mai tare
Mă apropii de tine ca o pasăre călătoare
Cu aripile frânte şi crede-mă că doare
Atunci când m-apropii, lumina dispare
tumblr_m7004cygRQ1rxkyvxo1_500Plâng prin petale de floare şi urlu prin tunete
Scâncesc prin fulgere cuprinse de urlete…

Eşti felinarul din drum, pierdut şi fără stăpân
Luminezi calea, vechiului meu străbun
Ce se afundă pe acest drum fără cusur

Sunt totuşi omul fugar..
Îmbrăcat la sacou
Şi cu monede’n buzunar
Să îmi plătesc biletul
Către un alt hotar
Dar totuşi merg la pas
Prin pădurea cea de fag
Arde’un scaun ca de brad..
Mă aşez pe el să fac un popas…

Poveşti feroviare

Atunci când mergi cu trenul ai impresia că  trebuie să faci totul ca la carte. Că tre’ să fi civilizat, să nu stai cu picioarele pe alte scaune, să nu faci gălăgie, să nu vorbeşti tare, să nu deschizi geamu’ când îţi tună ţie şi aşa mai departe. De ce? De lumea din jur. Ai impresia că doar lumea bună merge cu trenul, indiferent de destinaţie sau de scopul călătoriei. Păi nu-i aşa. Cei mai experimentaţi ştiu să-şi aleagă întotdeauna compartimentul potrivit: să fie gol, să fie între alte două compartimente şi ele goale, iar geamul dinăuntru să poată fi rabatat. Intri, închizi uşa, aştepţi să treacă naşu’ cu compostorul de bilete şi om eşti.

Cu încă minim 1-2 amici, drumul o să ţi se pară prea scurt, deşi în prealabil se prezenta ca fiind lung şi plictisitor, iar o călătorie de 4-5 ore se poate transforma într-una de maxim juma’ de oră. Fiecare face ce are chef, că dă drumu la muzică, că fumează, că bea, că zice o glumă bună, scopul e să se simtă ei bine. Asta printre 2-3 trageri cu privirea după lumea străină care trece pe lângă locul unde vă faceţi de cap.

Dar asta a fost vagonul vesel al trenului. În cel mai rău caz, poţi să ai un loc prestabilit pe bilet, undeva prin spatele trenului, într-un compartiment plin cu „doamne”  ceva mai în vârstă, care depăneaza amintiri din copilărie şi discută o politică care îi plictiseşte până şi pe cei de la Realitatea Tv. Cazul meu a fost undeva pe la mijloc, una caldă, una rece. Am stat eu şi un amic de-al meu singur în vagon, destrăbălaţi pe-acolo, stăteam pe scaune cum aveam noi chef şi făceam ce ne tăia capu’. La întoarcere a fost invers, ba chiar mai rău….preferam babetele cu politica lor. Am picat cu 2 copchii mici si enervanţi, care n-au avut stare tot drumu’. A doua oară o iau pă jos până…până unde oi putea să merg pe jos, să nu mai aud gălăgie şi plânsete, nici cine o mai furat pe cine prin partide.