Etichetă: Bruma

Ascunsă

iunie 28, 2015

Am răscolit multe amintiri, sperând că te găsesc.
Am căzut de mii de ori, crezând că ești sub flori…
Marea în lung și lat, am luat-o la pas.
Crezând că ești naufragiată pe un vas.
Am luat stelele în palmă, crezând că ești tu una
Mi-a căzut pe umeri bruma, și-am zis că-i mâna ta.

Poate rău te caut, de aceea nu te-am găsit
Că livezile sunt mari și eu m-am rătăcit.
M-am lăsat purtat de vânt, și te-am tot căutat
Printre lunci și văi, prin câmpii și dealuri…….
Dar poate marea m-a mințit.
Sau poate n-am căzut de multe ori
Și tu stai undeva ascunsă sub flori…

Atâtea amintiri zboară precum un stol de fluturi
Iar eu mă prind de-un singur fir, să le țin urma…..
Și-n jurul meu zac umbre și cenușă….
Mă simt atât de singur și de renegat.
C-am tot zis că te caut și nu te-am mai căutat.

O stea și o iubire

aprilie 26, 2014

Și locul unde steaua-mi cade10287086_662738320465291_906697596_n

Cerul  începe a plânge

Că locu-mi pe pământ,acuma se distruge

Cu lacrimi și cu patimi ducli,eu te sărut iubire

Și-mi iau acum adio prin trăznete și valuri

Că părăsesc acest tărâm de oameni și balauri

 

La sântul tău iubire,amintirile-mi adun

Și mi-le-n chid în suflet ,ce acuma-i fum

Și plec în dulcele-ntuneric,plec cu gânduri efemere

Că n-am avut în astă lume,nici palate nici castele

Și steaua mea din tâi acuma se jelește

Își scutură tot praful, că alt stăpân nu mai dorește

 

Pe pământ privește-ntruna, răscolește chiar și bruma

Să-mi zărească pasul doar vocea să-mi mai audă

Nu înțelege că astăzi eu m-am stins, și ea odat cu mine

Că asta-i datina lui Dumnezeu, să murim cum se cuvine

 

Tu stea de nu cobori,măcar calea să îmi luminezicalvarul1

Să-mi ții iubirea vie în colțurile tale verzi

Precum mi-erau și ochii, un verde spre căprui

Că asta-i datina lui Dumnezeu să ia ce-i place Lui.

 

Și acum o lume e ferice iar altă stă să pice

Că oamenii ce mă iubesc din groapă vor să mă ridice

Ce lacrimile lor mai rău mă-ngreunează

Aș vrea să le vorbesc, dar vorba-mi este goală.

Strada fără rost

decembrie 21, 2013

Un pustiu rămâne,atunci când doar tu pleciregasire

Și-mi lași în urmă ceața,și eu ușor disper…

Lasă-mă să-ți cer,măcar un fir de păr de-al tău

Ca să-ți simt capul aproape,de pieptul meu

Sunt pietrele crăpate și geamurile sparte

Și prefer să te aștept nopțile și să plâng la zi

Dar să știu că-odată noi ne vom regăsii

Prin abisurile iernii,prin pragul primăverii

Străzile să mi-le luminezi,sufletul să-mi aprinzi

Să ard de flăcări fără ca să mă sting vreodată

Și doar mai vreau,să revăd zâmbetul tău cald în noapte

Când în jurul nostru se-aud doar ropote de pleoape

Doar pași ce se desprind de noi,doar voci blânde

Și pe tâmple să-mi cadă bruma,gâtu-mi să-mi  fie sec

Și doar cu bucuria ta aș vrea o viață,să mă înnec.

Lumini pierdute

noiembrie 28, 2013

De zile bune scriu doar când se lasă brumatumblr_mlb0nlzmi11r51psro1_500

În zori de zi,mă cert cu străzile,că-s așa de pustii

Parcă-mi văd sufletul de-odinioară,fără pic de culoare

Când zgomotul e surd,liniștea mă înfioară și înspăimântă

Oare asta-mi va fi soarta,să zac într-o lume gălăgios de mută?

Doamne,să-mi lași viața mult prea scurtă, asta-mi e un chin

Să nu văd razele luminii,din mijlocul grădinii,în toi de furtună seara

Să simt cum se-așterne oboseala,ce-o confund cu o zăpadă proastă

Că nu se mai citesc pe chipuri,nici că-i veselă sau tristă sau chiar optimistă

Că viața mea este persoana mult prea tristă,ce trăiește  ca un joc de minge

Cu mingea să-mi dau pase,cu ea să mă lovesc,chiar de nu o mai zăresc

Și gândul meu cel bun se lasă ușor,dar parcă tot fuge de mine și apare nostalgia

Viață hai să rupem porțile, ce ne țin aici, pe acest pământ ce nu ne aparține

O să scriem de-acum noaptea,când e ce-a mai pură lumină.

Aș sta așa…

noiembrie 14, 2013

Aș sta așa, cu fața-n sus,o seară sau o zi155621346281854

Pe un vârf de munte,ca să mă poți zări

Să vi lângă mine, când se apropie de zori

Când eu ca un pârâu supus îți voi murmura poeme

Și lasă-mi oasele, să-mi urle a durere în văzduh

Și peste-mi privirea oarbă, se dărâmă tot

Îngenuncheat de vreme, aș vrea acuma să uit tot

Pământul oasele-mi să tragă în adâncul lui

Să mă uite muntele,de când eram pe vârful lui

Și te priveam în neștire,cu ochii gândului

Când mi-erai departe,de brațele sufletului

Părul să-ți simt în palme,buzele-ți să-ți sting

Cu tâlcuri multe, acum pornesc  la drum

Pe o cărare ce-i doar fum și praf și zgură

Și peste tot în juru-mi este numai brumă

Și mă îndrept spre-o casă,spre lucrurile vechi

Și printre cărțile uitate,să îmi amintesc povești

De când eram copil,cu ochi blajini și cruzi

Și aș mai sta pe-aici,pe acest podiși

Dar brazii dârji mă-drumă acasă,unde ea mă așteaptă

Cu ochii la fereastră,cu ochii cât e zarea

Dar curând își va da seama că trebuie, să aprindă lumânarea.