Diferite stări….

Îţi zâmbeam de rămas bun, dar de unde atâta bine?
Dorul este prezent în mine, îl simt, este încă viu…
Erai o pasiune, erai aşa complexă, clasică.
Te-am privit, iubit, urât, dar uşor dispari… dar exişti.
Este doar un labirit, trebuie să mă mişc să nu rămân aici.

Doar câţiva metrii, un gard ciudat ne desparte,
O ştim amândoi, ne-am dezintegrat, am devenit reciproc un nimic.
Tu îmi zâmbeai de rămas bun, eu trist de adio,
Iartă-mă că am fost rece, soarele-i pe strada ta tot.
Uşile dispar, nu mă mai vezi sprijinit de zid,
Iubirea îţi aparţine, nu o irosii niciun pic.

Te-aş cuprinde cu sânge rece, fără teamă să ucid.
Dar încontinuare auzi pumnii mei cum se lovesc de zid,
Ai totul în faţă, asta-i calea ta, ţine strâns de toate…
Nuanţele au altă formă, pomii se culcă,
Adio, adio… dragă nălucă.

Subconstient

Arome de putred mă fac să zâmbesc.

Privesc cu atâta durere, timpul cel pierdut.

Nu înțeleg viteza vieții nici sensul ei contrar.

Dar pedalez prin vise și mă învârt în giratoriul vieții

Drumul e prioritar dar plin de serpentine.

N-am numere să numar atâtea lacrimi vărsate.

Privind totul printr-un geam, uitând cât sunt de beat.

Privești la mine de parcă-s un străin.

Iubirea mea de ani întregi, mi-am dat seama, ca m-ai uitat.

Arome atât de putrede îmi încântă zâmbetul.

Oare am înțeles eu timpul sau doar asta am vrut să cred?

Când turnam în pahare, verbe, silabe, amestecate cu vin fiert.

Orbit de fază lungă dau flash c-o vreau pe scurtă

Nu înțeleg de ce scriu asta, nu înțeleg nimic din cele de-nțeles.

Că moartea-i pretutinde-ni, chiar și-n privirea mea.

Adulmecă și stă la pândă, rămas bun, iubirea.

Poezie în Eden

Încet luminile difuze încep ca să se spargă1654561_621765057895951_1568862349_n

În cioburi de lumini,îmi văd chipul mutilat

Şi-atunci când mă întind în pat,vocile încep

Să-mi vorbească,să nu-mi dea pace.

Că lângă frumoasa mea,de lume nu-mi pasă

Să mai scriu un vers,la margine de masă

Şi să-nghit în sec,băutura ce o am în ceaşcă

Şi să mă gândesc la viaţă,ca la o frumoasă crăiasă

Dar viaţa-mi este demonul intern,ce mă face să disper

Că-mi dă de înţeles,că voi pieri într-un infern

Şi poeziile mele se vor pierde în Eden şi se vor face scrum

Şi voi merge pe drum,cu o vioară şi urâlând de nebun

C-am fost un poet în viaţă,dar acuma totu-i scrum

Că poezia mea mi-a fost propriul stăpân

Când toţi mă renegau,ea îmi zicea că-s bun.

Asumarea unei responsabilităţi

Oamenii puternici sunt cei care înving. Mult timp am căutat să văd cum se distinge un om puternic de unul slab. Corectitudinea, curiozitatea şi încrederea. Dar eu cred că cel mai important aspect este asumarea responsabilităţilor. Dupa mine, asumarea unei responsabilităţi înseamnă a face un lucru pe care l’ai promis şi să îl duci la bun sfârşit exact cum trebuie, ca să ştim să ne asumăm unele lucruri. Asta înseamnă să ne cunoaştem pe noi în primul rând. Să ne ştim limitele şi forţele de care dispunem noi. Acţiunea pe care o înfăptuim ne face mai permisivi, mai îngăduitori, într-un cuvânt ne deschide ochii mai ceva ca ceasul de dimineaţă care sună să plecăm la serviciu/scoală. Dar din păcate, orice om are două parţi, partea bună şi partea rea . Partea bună am încercat să o explic destul de bine, dar cât mai scurt, acum urmează partea rea. Cum am mai zis, fiecare om are şi partea sa rea, fiecare în încercarea de a-şi asuma o responsabilitate se gândeşte întâi la comoditatea lui şi la prejudecăţi de prima dată. Toţi ceilalţi avem instinctul să judecăm omul după aparenţe chiar dacă ştim că aceste aparenţe de cele mai multe ori înşeala, dar noi tot după ideea „ca mine trebuie să fie „ceea ce nu este cel mai corect de multe ori. Pentru că de multe ori noi nu avem nici cea mai mică idee despre ce se lucreaza la acea responsabilitate, dar ne băgăm să dăm sfaturi care pe unii poate îi deruteaza sau îi încurcă de tot în loc sa îi ajute.

Înca un aspect în asumarea unei responsabilităţi ar fi luarea unei decizii. Să fim siguri pe ideile noastre, să ştim să punem punctul pe „i” acolo unde trebuie dintr-o singură mişcare. Cu toţii am luat decizii care ne’au schimbat viaţa radical, recunosc şi eu de curand am luat o decizie care sincer acum o regret dar…trebuie să ţinem capul sus şi să ne gandim că fiecare om greşeşte. Dacă nu am călcat strâmb măcar o dată sincer nu am mai fi oameni, am fi doar nişte roboţi ghidaţi de energia care trece prin noi şi nu de instincul inimii, gândurilor etc. Pur şi simplu trebuie să fim siguri când ne asumăm ceva, să nu zicem „da mă fac” si tu defapt habar n-ai să faci acel lucru. Prin ce am scris, am dat de înţeles că oamenii care înving sunt aceia care au puterea de a-şi asuma responsabilităţi şi nu cei slabi care nu deţin această putere.