Etichetă: Cand

Speranţă?!

mai 1, 2017

Încă te caut, nu vreau să uiţi ci să şti asta,
Prin fiecare carte, prin fiecare om, te caut.
Tot încerc să regăsesc o parte din tine, ceva acolo.
Dar simt că este în zadar şi că te-am pierdut,
Cumva nu mi-a surâs soarta şi iarăşi tac.

Apari fictiv, îţi laşi parfumul şi-apoi dispari,
Unde să te mai caut sau cum dau de tine?!
Probabil în fiecare pahar sau în fiecare stea…
Nu ştiu sau încer să cred asta, probabil ştiu?

Probabil eşti ficţiune sau frânturi de gânduri,
Ceva ce nu îmi dă pace şi care îi place mult să râdă.
Am atâtea întrebări dar parcă toate-s mute când le spun.
Speranţă, unde eşti?
Oare chiar te-am pierdut pe drum?

Delir, jale.

ianuarie 25, 2016

Ce delir hipnotizant pluște între noi.646x4041
Când îmi taci cele mai frumoase poeme, auzite vreodată….
Lași mâna ta să-mi cadă peste creștet.
Și-mi mângâi ușor scalpul, și-mi spui tot ce-ți trece prin gând.
Lăsându-ne în voia sorții, am uitat ce zi mai este.

Trec clipe, trec luni, ne despart doar fantasme imaginare.
Ne încolțim în pământ, înecați în uitare.
Profane gesturi, parcă ne țin de foame….
Și lacome săruturi ne trezeau în noapte.

Speranța pierdută îngână ușor și sigur trecutul.
Fantasme, gesturi mărunte, peste hotare plăpânde.
Ne definesc pe noi, ca persoană, mai apoi ca pe un întreg.
Că bat pasul pe loc și as vrea să închei într-un epitet.
Dar ceasul ticăie cu jale, fiindcă sunt poet și mă descompun
La fiecare apus, că știu, poate mâine nu mai vine…

Atât de orb

noiembrie 28, 2015

Era o liniște sublimă, parcă făcută pentru noi.tumblr_static_artistic-human
Dar tăcerea noastră zguduia temelia iubirii…
Mâinile noastre par că s-au uitat una pe altă.
Iar buzele noastre au uitat forma unui zâmbet.

 

Cât să te descriu, cât să mai încerc să fac asta?
Spune-mi te rog, ești pe undeva prin acest univers?
Te caut atât de orb și te văd peste tot.
Atâtea dame mă vor, iar eu te vreau pe tine.
Ce paradox ciudat când ești la înălțimea iubirii.

 

Atât de lacomi ne-am infruptat din iubire.
Orbiți de fericire mâncam copios cucută….
Știam că o să mor și asta tot mai curând.
Dar nu am vrut să plec, fără să te servesc și pe tine….

Ai vrut să mă ucizi

septembrie 8, 2015

N-ai înțeles tăcerea mea și ai vrut să pleci.azi-vreau-o-pauza
Frunze cărămizii ți-se așezau în cale….
Și-n tăcerea nopții ai plecat,
Fără să spui unde s-au când te vei întoarce…

Poate că-i doar vreme sau eu sunt nedormit.
Dar soarele-i departe și luna n-a mai venit….
Nopți ursuze cu vise amare și coșmaruri morbide.
Și-n jur persită toamna cu iz de melancolie.
Mă fac să scriu pe nimbul îngerilor păzitori.

Aripi domoale mă încălezesc în ploi reci de toamnă.
Mâinile tale catifelate sau transformat în crengi.
Nu vrei să mă mai vezi nu vrei să mă-nțelegi
Că sunt poet și din dragoste trăiesc…..
Dar tu vrei să mă ucizi.

Rotus călătorul II

martie 30, 2015

Rotus călător prin propriul univers.11087443_843022795770175_1309920321_n
Călăuzit de sentimente, tind către infinit.
Dar merg precum un orb prin tainele vietății…
Rotus călător mă mai numeam cândva.
Trec prin gândul tău și prin privire
M-ai văzut astăzi ai să mă vezi și mâine.
Sunt doar eu, Rotus, un om de rând
Îmi tot car crucea-n spate, dar nu știu până când.
Sunt Rotus, anonimul din mulțime
Ce mă tot privești dar nu ști de-mi este rău sau bine.
Cândva și eu iubeam, dar iubirea-mi rămâne sihastră.
Prin amintiri de taină, pășesc tot mai greoi
Mă apropii tot mai tare, de ce numeam odată….noi.
Eu nu distrug frumosul, ce de mult este trecut
Te păstrez în amintire și tot Rotus sunt.
M-am întors spre tine, îngenuchiat de cruce, îmi plângeam de milă.
Eram îmbrăcat în negru și fața-mi era tristă
Mă apropiam încet, părea că timpul mă așteaptă
Te-am atins cu drag și ți-am luat fața în palme
Și atunci ți-am spus că Edenul nu m-așteaptă și să rămâi cu bine
Că de astăzi Rotus, iese din mulțime.