Pe nisipul Mării Negre eu am scris că te iubesc cândva
Doar că marea a uitat să mai citească
Şi fiind prea agitată a uitat să-mi mai zâmbească
Când aterizam din vise tu nu mai erai în nava mea…

Se pare ca eşti un obiect zburător neidentificat
Căci doar iubirea te mai poate recunoaşte
O noapte de sacrificiu ne mai desparte, acum de Paşte
Să-mi recunoşti acum în faţă dacă m-ai iubit vreodată cu adevărat…

Și printr-un singur val să-mi fii aproape de piept
Să stau la picioarele tale și să-ncep să cuget.
Că lumea asta mare, un loc sigur e al nostru
Să ne lăsăm purtați de mare, să plutim în neant.

În noaptea asta să profităm de liniște și cântăm.

Că doar glasul tău calmează până și valurile negre
Dar am uitat că-n noaptea de-nviere eu trebuie să fiu treaz.
Căci valurile astea mi-au acoperit iubirea
Și-n lumina selenară m-am deprins de mal cu teamă.

Odată am fost un singur val și-acuma suntem ploi….
Cădem unul fără altul și devenim noroi.
Cu toate astea suntem indignați, că suntem prea distanți.
Când ne-apropiem de-odată devenim ciudați.

Că-n ochii lumii am fost neintegrați, dar noi eram perfecți.
Mecanisme trupeşti, de-odată deveniţi defecţi.
Dar scrisul meu la margine de mare s-a șters și tu m-ai uitat
C-am pus atâtea sentimente într-un scris adevarat.

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill