Mă-ntind pe asfalt ca pe un covor
Trecând cu vederea prin viitor.
Dar vântul m-aruncă departe în zare
Și mă țin de tine cu-ncapățânare…
Sub tine simțeam șarmante placeri,
Dar azi nu mai sunt omul de ieri.
Pășesc să te văd în timp ce adormi,
Dar mersu-mi barbar strivește comori
Încerc să nu zornăi plecat ca din tobe
Întinzându-ți o mână, te-acopăr cu vorbe
Nu-mi iese. Te scoli și mă sperii
Si dispar ca soarele la lasarea serii…
la locul lui după tufișuri dese
un felinar șopește o poveste
despre cum vine noaptea
și-mparte nedreptatea
oamenilor corecți, dar asta-i realitatea…
viața fălește și înfloresc străduțe
unde trecătoare tinere devin bunicuțe
unde trecători bătrâni devin umbre arse-n liniștea verii
acolo felinarul păteaza cu amintiri cenușa serii
și oamenii continuă la umbra lui să caute comori
dar să le zică cineva să își verifice cutia cu scrisori
felinarul vegheaz-acolo de sute de decenii
căci pe trupul lui de beton scriu poezii primăverii
dar gândul că vine toamna devreme
mă înspăimântă cu bucurii ce vor deveni poeme
așa că felinare, te rog, luminează-mi zâmbetul
să pot să râd măcar odată atunci când îmi mai pierd cumpătul…
o9noapte 