Era o seară de Martie, rece, acerbă.
Cădeam pe-o canapea, înmuiat de sedative,
Atâta colorant îmi alerga prin vene, era așa de bine.
O lumină de neon îmi străpungea privirea goală,
Te căutam pe tine, dar erai răvășită pe această coală.

Hai să ne asamblăm frumos, să nă punem ca la Lego.
Chiar de suntem diferiți, tre să ne găsim locul,
Punct la puct și virgulă la virgulă,
Atâtea spații goale, ciudat, sunt doar eu cu mine,
Sunt mult prea amețit de la atâtea sedative.

Tușeam atât de sec, cădeam la mal de apă.
Muream pe dinăutru afișându-mă sănătos,
Am uitat că-s de fațadă în acest fals decor,
Dar eram prea înmuiat de sedative,
Să pot să mai strig pe cineva, căzut pe coridor.