Etichetă: Cred

Refuz să cred

februarie 12, 2016

Hai să mai stăm puțin de vorbă, un ceas sau poate două,3926631f801201586996f16207a27cd0
Să uităm pentru o clipă, că mâine, cine știe, nu mai suntem.
Cu acest gând să ne culcăm, îmbrățișati și triși,
Să nu ținem cont de ce ne este rezervat, ci pur și simplu, să trăim.
În vis să fim doar unul, un trup ciudat, frumos.

Prin ochii mei să vezi urâtul iar prin ai tăi frumosul,
Tălpile noastre să cunoască același drum și-același prag,
Iar mâinile noastre să unească, tot ce ne-a fost dat.
Și să uităm pentru o clipă, că ne-am îndepărtat.
Iar prin același vene să curgă aceași viață.

Ciudat concept, stârnit din ura mea de moarte.
Că te-am lăsat, în noapte, în zi, în ploaie, în furtună.
Eu acum, ce mă fac?! Ce sunt? Cine sunt?!
Sunt tu sau sunt eu?! Trăiesc prin tine? Sau prin mine?
Cine sunt, sau mai bine spus, ce-am devenit?
Plecarea ta a fost acerbă, refuz să cred, că m-am trezit.

Amalgam

februarie 28, 2015

Sentimente vin și pleacă, mă întreb care-i al meu.tumblr_lzmvf3RiH61r8drowo1_500

Că de-o lună încoace, nu mai știu cine sunt eu.

Am luptat și e-nzadar, ca să sper la nopți mai lungi.

Și-am căzut într-o duzină, de-amalgame și de vise…

Că nu știu care-i real sau care este ficțiune.

Tot privesc neîncetat sperând că noaptea rămâne….

Dar într-un final am realizat, că viața-mi este ficțiune.

N-am cortină să o las, rolul meu să-l dau deoparte

Ca într-un final să cred, c-am trăit doar într-o carte.

Tot mai sper la zori mai scurte și la nopți tot mai tăcute

Dar înfiecare seară se aude câte-o vulpte.

Că mirosu-i este fin, simte hoitul de departe

Că așa am tot ajuns, sperând că trăiesc în carte.

Un anonim

august 27, 2013

Când ies pri oraș… mă simt doar un anonim prin acest oraș, nu am vrut ca să fiu cunoscut.. nu mă ajuta cu nimic, dar când ajung acasă mă regăsesc prin foile împrăștiate pe birou și pe jos printre  pixuri seci de pastă. E  rău că prin acest oraș .. persistă tumblr_mp950q2Vbx1qzq158o1_1280monotonia,oriunde te duci vezi aceleași fețe și mereu aceleași comportamente cretine. Tind să cred că aici nu mai e turmă e direct cireadă, toți sunt ghidați dupa cel cu mai multe –like- pe facebook. Nu sunt înțeles pe deplin și am încetat să mai fac asta, nu mai vreau ca lumea să vorbească cu mine doar … curiozitate pentru o întrebare.  Acest oraș începe să mă sece de vlagă tot mai rău și mă simt moleșit , obosit mai tot timpul. E rău , e grav și trist, insipirația mea aici seacă, aici mă simt înlănțuit…legat cu pietre mari de gâd mă afund în marea asta de beton. Printre oameni doar unu sau doi îmi zic salut,restul așteaptă de la mine , deșii … nu prea cred asta, nu meritați nici saluturi .. apăi să mai discut cu unele persoane. Să cobor la nivelul altora nu merită osteneala , am întâlnit oameni ce îmi dădeau replici pe măsura așteptărilor dar nici decum să mă închidă să mai zic ceva. Apreciez încercările dar am crescut într-un mediu care nu a fost rău dar nici bun, viața mea nu e transcrisă 100% prin poezii sau texte și nici nu o voi face.  Orașul ăsta pur și simplu ma renegat și apoi a încercat să mă facă să îl îndrăgesc… o daaa. Niciodată nu voi mai îndrăgii ceea ce am jurat că voi urâ toată viața mea.  Alerg pe străzile orașului ăsta ușor la pas, văd fiecare om, îl analizez, îl văd fix și îi aud gândurile, trec mai  departe așa zi de zi … derulez un film anapoda prin viața mea. Jalnic dar asta este o parte din a mea viața și din al meu oraș….