Hai să punem punct şi nu puncte de suspensie,
Să închidem odată fraza asta ciudată ce nu îmi dă pace.
Mult prea multe seri pierdute în detrimentul tău de bine,
Iar eu pierdut în mulţime, nici nu mă aduci aminte.
Ce rost are să fiu doar năluca din vise?

Şi văd atâtea trupuri, ore unde-s oamenii de-aici?
Priviri mă huiduiesc, priviri mă iubesc, mă învârt în cerc.
Toate astea-s de faţadă, ştiu că Februarie va trece sau sper,
Peste tot în jur pe bănci stau iele, este luna lor şi seara asta.

Am zis că să pun punct, gata cu aceste înşiruiri ciudate,
Noi trăim acum, mâine pentru mine nu există,
până nu văd răsăritul,
Tu poţi să pleci, să trăieşti cu gândul peste ani, gata.
Eu trăiesc acum, nu mă cunosc peste ani.