Hai, hai să vorbim,
– Ţine un scaun, nu-mi spune pe nume,
Este frumos să iubeşti, dar şi să fii iubit,
Un cuvânt, ce nu-l descrie dex-ul…
Sau… despre natura ce tace în acest moment?
Ce îşi scutură pomii de frunze şi îmbrăţişează pământul?
Sau dacă vrei, hai să nu ne vorbim, să tăcem ca în tablou.

Sunt eu, dar cu totul alfel cu puţină barbă,
Resemnat de trecerea timpului şi tăcut de-o vreme.
Nu ştiu ce scriu, sunt sentimente scrise fără maniere,
Că vreau şi îţi alerg pe gât, însetată de viaţă să te simt.
Şi mâinile-mi să cunoască înţelesul,
Când două trupuri îşi caută un suflet.

Fără ispite, fără păcate, am mintea mult prea şteară,
Chimicale industriale peste un trup trecut.
– Hmmm, trecut, se poate vorbii.

– Despre ăsta, îţi vorbesc decenii.
Că am unul, dar fără recomandare,
Concediat din timp, de un antreprenoare tâmpită,
Sunt un sclav al fricii, dar fricos să o arăt,
– Frica, frica mă omoară în fiecare zi.