Degete – o9noapte

Calm

februarie 13, 2017

Cădeau raze de soare pe ceaşca de cafea.
Ea stătea tăcută şi sorbea….
Strecuram printre degete sare, îmi plăcea amară.
Cădea peste noi o tăcere o tăcere apăsătoare,
Nu-i vedeam rostul şi-am zis să mă culc.

Am vrut să te sculptez să te fac să te creez,
Încearcă, simte, crede-mă chiar dacă îmi tremură glasul,
Amestec consoane despărţind pe veşnicie silabe,
Doar vreau să mă adun să îmi aduc aminte cine sunt.
Rotus pare mort, dar eu cine sunt ?

Nu accept trecutul sinistru ce-mi stă la câţiva paşi în spate.
Vreau soare pe un cer plin de păsări călătoare.
Sunt cald sau rece?
Hai să ne calmăm să beam cafeaua asta caldă şi jumătate rece.
Priveşte cum îngheaţă ploaia senimtentele noastre.

Nebun de alb

ianuarie 12, 2017

Nu, nu vreau astenie… nu, nu vreau flori de hârtie.
Sunt trist, mâine vine, calcă strâmb, dar vine.
Am umbra umbrită, tăcută şi…. Tăcută,
Ard, ard şi sunt stins de tăcere, o simt cum geme.
Mă strigă fiarele, tripat, căzut pe caldarâm, te strig.
Dar sunt supusul lor, ascult vocile.

Scutur cardurile, alb-ul ăsta nebun îmi micşorează pupila,
Eşti difuză, şatenă şi puţin creolă şi murdară de alb.
Sunt nebun, sunt corb ştrengar ce ţine caşul bine în plisc,
Nu cânt vulpilor, nu vreau auzul lor să îl încânt.
Sunt atât de plin de alb, în cât sunt una cu zăpada.

Eşti albă ca ea, albă ca zăpada şi-mi scapi printre degete.
Te inhalez adânc îmi faci plămânii să vibreze şi trupul să ofteze.
– Nu îmi spune că îţi pare rău, agonia mea te hrăneşte…
Chiar sunt blestemat sau doar mi-se pare mie?
Sau doar sunt un nebun de alb?

Fără echilibru

august 15, 2015

Un colos de umbre-mi coboară de pe munte
Și se ascunde în marea ce-mi transpiră pe frunte
O taină si-o trăire-mi astupă pleoapele gingașe
Și-mi învelesc ochiul minții ca două ambalaje…

Am o balanță-n creier pentru un echilibru fidel
Neurochirurgii îl numesc creierul mic sau cerebel
Dar ce vrea el, eu nu-nțeleg, tot merg pe 3 cărări
De-asta karma-mi umple sacii cu emoții si adnotări.

Îmi caut inspirația zilei de azi printre carnețele
Mai pun un rând pe foaie și mai desfac o bere
Licoarea-mi știe durerea și mă curățește
Fumul țigării îmi inundă firea și mă liniștește.

Lasă-mă să-ți spun o poveste, o știu de demult.
Că doar în privirea ta mi-o amintesc, oricât de beat sunt.
Că-ți simt esofagul cum vibrează sub buzele mele.
Și-ți simt respirația jucându-se printre degetele mele.

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

Julietă

mai 15, 2015

Am tot trecut adesea prin fața casei tale reci.
Mă priveai de la balcon și mă blestemai plângând..
Julietă te rog să cobori să-mi aprinzi flacara din suflet..
Lasă-mă să te privesc, cât e-n lună și în stele.
Vreau să vin la tine, cu multe amintiri frumoase…..
Scrise-n coală cu sânge și cu lacrimi.
Că vreau să urc la tine, cu trupul meu neînsemnat, Julietă.
Lasă-mi colțurile de mâni să-ți mângâie fața caldă și duioasă.|
Lasă-mă să-ți cât, că mă îmbolnăvesc când nu ești la fereastră.

Multe nopți trecură și fereastra îți stă-nchisă.
N-ai mai ieși pe-afară, Julietă dragă.
Am îndurat ploi de vise și gânduri deșarte…
Te-am lăsat să-mi cazi printre degete
Ca mai apoi să te prin în brațe
Dar tu de la balcon ,nu îmi mai dădeai speranțe.
Mi-am luat foile în spate și-am plecat cu poezia mea.
Că tu nu erai demnă, nu erai demnă de ea

Pe pietre colțuroase mi-am lăsat amprenta.
Cu tălpile mele sângerând, am plecat mai departe.
Pe lângă mine ai să treci, nu ai să mă recunoști.
Mi-am mascat iubirea subt zeci de mii de stele
Că doar ele au ramas și gândurile mele, Julietă.
Că tu ai rămas la balcon și eu sub clar de lună.