Este atât de întuneric sau doar trebuie să deschid ochii?!
Mi-e teamă, de culorile ce-mi vor invada globul ocular,
Și de faptul că peste tot este viață și cineva… nu, hmm, lasă.
Probabil uit ceva sau fără să vreau omit,
Că sunt atâtea culori prin jur și eu mă simt de parcă am murit!

Am cristalinul umed, înghit în sec ca să nu plâng,
Atâtea fantasme în jur,  natura-și schimbă forma.
Iar Rotus, scrie, jelește pe foi mai rău ca niciodată,
Toată forma asta nouă, nu face decât să mă deprime.
Fericire unde ești, mai știi cumva de mine?!

Realizez că nu am timp, să văd ce îmi lipsește,
Tre să culeg în fugă cu toate că nu mă mulțumește,
Sunt prea mult la sută apă și o mică parte pământ,
Dar într-un final, apa se vad duce și voi ajunge acasă.