Ciudate….

S-au scurs amintiri ciudate prin venele mele seci.
Lacrimi stau bine puse de-oparte, nu vreau să le reneg.
Mă gândesc prea des, la ce-o să fie mâine,
Și uit ca să trăiesc astăzi, căci am gândul în altă parte.
Timpul mai așteaptă, dar în niciun caz pe mine.
Că eu am uitat de el și la rândul lui și el de mine.

În față-mi zace puntea, pod sihastră fără mărgini.
Iar pe spatele meu stă urma vărgii dată de soartă.
Am uitat ce-i zâmbetul, am uitat cu mai e marea.
Că mă cuprinde dorul de ea, când se aprinde zarea.
Valurile ei stau goale, sub stelele cu părul grizonat.

Am uitat ce-i dorul, fiind cuprins de remușcări.
Că-mi ucideam în  fiecare zi, și ultima fărâmă de suflet.
Și prin venele mele se scurgeau amintiri tot mai ciudate.
Și-n sufletul meu ard tot mai multe candelabre…
Spre a-mi lumina, amintirile ciudate.

Întrebări printre speranțe

De ce-i trecul ăsta între noi ,de ce el ne desparte?
Aș avea atâtea să îți spun, că nu-mi ajunge o noapte.
De ce-s atâtea lacrimi și nu zâmbete frumoase?
Ce sa-ntâmplat cu noi, de ce nu stăm la masă?
Te-am privit plecând cu grabă, tot timpul te-aștepta.
Ai urcat într-un autobuz și dusă ai fost draga mea.
E a zecea seară când te tot aștept…..
Mașinăria trece, dar eu tot privesc în gol cu jale.
Sperând ca-i să revii să-mi pui viață în culoare.
Dar tu nu veneai și dorul greu m-apasă
Că-n a doișpea dimineață eu voi pleca de-acasă.
Și poate dorul ai să-mi duci sau poate eu mă-nșel.
Că tu ai uitat de mine și acuma ești cu el.
Vor trece ani duzină, vor trece multe seri prin stație.
Nu știu de-am să mai vin, de voi avea curajul
Să vin să te privesc și să nu-nțeleg mirajul.
Că a trecut atâta vreme și eu te iubesc.

Dezorientat în vise

 

electric-insomnia

Mi-ai ucis somnul de parcă nici nu a existat

Mi-ai lăsat viața asta de parcă-s dezorientat

Că nu văd orizonturi, chiar de le am în față

Nu mai înțeleg nimica, chiar de totul este clar

M-am ucis involuntar și acum parcă regret

Că nu ți-am spus că ești frumoasă precum un epitet

Că ești atât de mare și prin valuri mă cuprinzi

Că tu ești marea ce-a albastră ce în minte ne pătrunzi

Nimeni nu-i ca tine și ochii ne inunzi cu lacrimi

Și cui îi pasă că astăzi dorul ma cuprins

Că luna e departe și stelele sau stins.

Că nebun fiind o lume am umblat și tot nu te-am găsit

Iubirea mea frumoasă, de ce tocmai tu te-ai stins ?

Dar parcă tot mai tare dorul mai cuprins

De când de-atâta vreme eu nu te-am atins….

Și stau întins cu sufletul privesc spre stele

Și știu că și eu cândva voi fii una dintre ele .

Credinţă după război

Mi-ai făcut-o viaţă,ai gândit-o bine19032010

Mi-ai aruncat pe obraji miere de albine

Să mă urmărească urşii să ştie de mine

Mi-ai împrăfuit ochii să nu mai văd marea

Ţi-ai bătut joc de mine,dar tot nu caut pierzarea

Credinţa-n Dumnezeu mi-e mare,şi Îi cer iertare

Şi să-mi de-a crezare,când luna e mare şi lumina slabă

Că-ţi cer să nu-mi fi o mireasmă crudă

Îţi mai cer odată ţie viaţă,să mă mai laşi să văd

Cum înfloresc florile ,târziu .. pe mormântul meu

Lăcuste ce zboară , înspre dorul meu

Să m-asculţi te rog, ăstai oful meu

Să trozneşti din bice tu Sfântule Ilie,să mă simt

Viu în mijloc de câmpie când inima-mi e pustie

Fără gălăgie să păşesc pe culmi de bucurie

Şi în încheiere fără lacrimi în ochi,plec cu demnitate

Dar nu voi mai spune,că mă voi întoarce.