Etichetă: Drum

Doar un moment

iulie 19, 2018

Tot răsună în tăcere, un trist bipăit de ceas,
Se zbat secunde grele,
Şi din timp ce-a mai rămas?
Că de-o perioadă bună, zilele nu-mi dau deloc răgaz…
Între aceleaşi tăceri am plecat trântind,
Poezia mea, mă mai primeşti în gând?
Că timpul îşi cere dreptul, şi este destul de scump,
Ore pierdute-n tăcere,
Să adorm… oftând.

Străzi răsleţe mă primesc,
Răsăritul ăsta-I al meu, îl preţuiesc într-o ură morbidă,
Mă forţează să revăd culmea lumii lividă,
Umbra mea părăseşte camera sinistră…
Iar la celălalt capăt îmi răspunde speranţa,

Dar tu, poezia mea, mă mai primeşti în gând?
Nu am murit, nu am trăit,
Am fost doar rătăcit pe drum.

De la unu la douăzeci şi unu.

ianuarie 13, 2018

Am lăsat lumina lămpii să pătrundă printre cuvinte,
O stare disociată mă facea să mă întorc în timp,
Să recalculez soarta, să-i cer ce-mi aparţine,pexels-photo-316681
Că din cauza ei mi-am plecat de prea multe ori fruntea.

Viaţa a devenit doar sărbătorirea morţii, ăsta-i un drum prea greu,
Sărat şi amar ca berea, am multe nopţi nedormite pe faţă,
Oră târzie, dor şi melancolie sub o singură poezie.
Anii au trecut prea repede, au zburat de la unu la douăzeci şi unu,
Şi parcă viaţa devine din ce în ce mai scumpă.

Încerc să găsesc explicaţii, mă strofoc să înţeleg timpul,
Fericirea a devenit doar o stare spirituală…
Mânjit pe mâini de smoală nu îmi doresc nimic din lumea lor,
Lumea asta-i znoabă, muritoare, prea trecătoare!
Se apropie, o simt, ziua judecăţii mă aşteaptă.
Judecat pentru fericirea mult dorită!!!

Oprește-te

decembrie 14, 2017

25395411_1603137496439382_110252019_n

Oprește-te și privește, cu atenție, clipa,
Căci viața se grăbește în haosul imens,
Și  atunci când boala te atinge cu aripa,
Toată știința noastră îți pare fără sens.

Când ți-e măsurat drumul de la surâs la moarte
Și să mori nimeni nu te-a învățat,
Dai praful gros de iluzii și dezamăgiri la o parte
Și vezi, prima oară, ceea a contat!

14.08.2017.

august 14, 2017

Ce subiect să aleg, ce vrei să-ţi mai spun?
Singurătatea-i cu mine, dar asta o ştii şi tu..
Nu contează unde sunt, nu îţi răspund acum,
Dar asta este doar o altă scrisoare de rămas bun.

Nimic nu mă mulţumeşte, de la o vreme nici tu,
Asta nu-i calea mea, sigur sunt pe alt drum,
Semenii m-au minţit, cum ai facut-o şi tu….
Dar nu-i nimic, găsesc eu altul mai bun.

Nu îmi plâng de milă, o fac îngerii destul,
Nu are rost să-ţi spun ce se petrece, nu o să înţelegi,
Şi mă priveşte cu milă şi încearcă să mă liniştească,
Dar în oglindă se reflectă doar carcase goale.

Şi te-am simţit aproape, mi-te-ai ascuns sub piele,
Un ac subţire, mă face să te simt,
Dar degeaba, că până şi pe opiacee, tu nu mă mai iubeşti.

Speranţă?!

mai 1, 2017

Încă te caut, nu vreau să uiţi ci să şti asta,
Prin fiecare carte, prin fiecare om, te caut.
Tot încerc să regăsesc o parte din tine, ceva acolo.
Dar simt că este în zadar şi că te-am pierdut,
Cumva nu mi-a surâs soarta şi iarăşi tac.

Apari fictiv, îţi laşi parfumul şi-apoi dispari,
Unde să te mai caut sau cum dau de tine?!
Probabil în fiecare pahar sau în fiecare stea…
Nu ştiu sau încer să cred asta, probabil ştiu?

Probabil eşti ficţiune sau frânturi de gânduri,
Ceva ce nu îmi dă pace şi care îi place mult să râdă.
Am atâtea întrebări dar parcă toate-s mute când le spun.
Speranţă, unde eşti?
Oare chiar te-am pierdut pe drum?